StiripesurseDiasporaPrima reacţie oficială a Kievului după ce Iranul a trimis cutiile...

Prima reacţie oficială a Kievului după ce Iranul a trimis cutiile negre în Franţa

Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat luni decizia Iranului de a trimite în Franţa cutiile negre ale avionului ucrainean doborât în ianuarie în apropiere de Teheran, afirmând că cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere, informează Reuters, potrivit agerpres.

Şeful statului ucrainean a adăugat că la operaţiunea de decriptare a cutiilor negre vor lua parte şi experţi ucraineni.

Citeşte şi: Regele Arabiei Saudite a fost INTERNAT în spital

La 8 ianuarie, un avion Boeing 737 al companiei Ukraine International Airlines, care efectua un zbor între Teheran şi Kiev, a fost doborât la scurt timp după decolare de apărarea antiaeriană iraniană. Aceasta era în stare de alertă maximă în aşteptarea unui posibil atac american în urma lansării de către Iran a unor rachete asupra bazelor americane din Irak ca represalii după uciderea generalului iranian Qassem Soleimani de aviaţia militară americană la Bagdad.

Forţele armate iraniene au recunoscut la 11 ianuarie că au doborât ”dintr-o eroare dezastruoasă” avionul ucrainean ce efectua zborul PS-752 al companiei Ukraine International Airlines. Toate cele 176 persoane aflate la bordul avionului au decedat, majoritatea victimelor fiind iranieni şi canadieni.


Biroul de anchete şi analize francez (BEA) a anunţat luni că anchetatorii au început activitatea de decriptare a cutiilor negre trimise de Iran.

Munca de laborator pentru extragerea datelor din cele două cutii negre a început după o reuniune cu oficialităţi iraniene prezente la sediul BEA din apropiere de Paris.

În prima fază va fi decodat CVR-ul (cockpit voice recorder), echipamentul care înregistrează conversaţiile din cabina de pilotaj, iar ulterior şi cutia neagră ce conţine parametrii de zbor (FDR, flight data recorder). Activitatea de decriptare va dura cel puţin trei zile.

La operaţiunea de extragere a datelor din cutiile negre sunt prezenţi experţi din Canada, SUA, Suedia şi Regatul Unit, precum şi reprezentanţi ai companiilor Ukraine International Airlines şi Boeing şi ai producătorului de motoare Safran.

Citeşte şi: RUPERE de NORI în India! Cel puţin 3 morţi şi 7 dispăruţi

La finalul lunii iunie, BEA a anunţat că Iranul a solicitat în mod oficial asistenţa sa tehnică pentru decriptarea datelor din cutiile negre.

Conform unui raport preliminar al Organizaţiei iraniene a aviaţiei civile, publicat săptămâna trecută, incidentul din 8 ianuarie ar fi fost cauzat de o abatere a sistemului radar şi de lipsa comunicării între operatorul apărării aeriene şi comandanţii lui.

Anunţul privind trimiterea în Franţa a cutiilor negre ale avionului ucrainean doborât în ianuarie lângă Teheran a fost făcut sâmbătă de către Mohsen Baharvand, adjunct al ministrului de externe iranian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.