StiripesurseExternePrima reacție oficială la CPI după sancțiunile impuse de Washington

Prima reacție oficială la CPI după sancțiunile impuse de Washington

Publicat:

Curtea Penală Internaţională (CPI) a reacţionat la decizia Washingtonului privind instituirea de sancţiuni împotriva unor responsabili ai săi, printr-un comunicat în care îşi exprimă “profundul regret faţă de anunţarea de noi ameninţări şi măsuri coercitive, inclusiv financiare, împotriva curţii şi a oficialilor ei din partea guvernului SUA”, transmit vineri Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

“Aceste atacuri constituie o escaladare şi o tentativă inacceptabilă de a interfera cu statul de drept şi procedurile judiciare ale curţii”, se adaugă în comunicat datat joi, când a fost emis şi ordinul executiv prin care preşedintele american Donald Trump a stabilit sancţiuni economice împotriva celor implicaţi în investigaţia CPI asupra eventualelor crime de război comise de forţele americane în Afganistan.

Citeşte şi: Românii care ajung în Cipru sunt testaţi PCR

“În pofida apelurilor repetate ale SUA şi ale aliaţilor noştri în favoarea unei reforme, Curtea Penală Internaţională nu a făcut nimic pentru a se reforma şi continuă să desfăşoare anchete motivate politic împotriva noastră sau a aliaţilor noştri, printre care şi Israel”, a precizat purtătoare de cuvânt a preşedintelui într-un comunicat.

În martie, jurisdicţia de la Haga a decis, în pofida opoziţiei administraţiei Trump, autorizarea unei anchete pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii în Afganistan, inclusiv abuzuri ce ar fi fost comise de soldaţi americani. Trump a criticat în mod repetat CPI, cu sediul la Haga, instanţă înfiinţată pentru a judeca crime de război, de genocid şi crime împotriva umanităţii.


Citeşte şi: Parisul îşi redeschide monumentele emblematice

Biroul Înaltului comisar al ONU pentru drepturile omului şi-a exprimat la rândul său vineri regretul faţă de impactul pe care l-ar putea avea sancţiunile autorizate de SUA asupra anchetelor CPI, subliniind că independenţa acestei instituţii trebuie protejată.

“Independenţa CPI şi capacitatea sa de a funcţiona fără interferenţe trebuie garantate astfel încât să poată lua decizii fără nicio influenţă, presiune, ameninţare sau interferenţă directă sau indirectă, din orice direcţie şi din orice motiv”, a declarat într-un briefing la Geneva purtătorul de cuvânt pentru drepturile omului Rupert Colville.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Serbia a ajuns la un acord cu MOL din Ungaria privind compania sa petrolieră NIS

Belgradul a anunțat că a ajuns la un "compromis" cu MOL din Ungaria privind viitoarea poziție a statului sârb în compania națională petrolieră NIS,...

O tânără salvată în stare gravă din fălcile unui rechin

O tânără înotătoare a fost scoasă din apă cu răni grave, sâmbătă, la Sydney, după ce a fost muşcată de un rechin în apropierea...

Macron îl invită pe Zelenski și patru țări arabe la G7 pentru a aborda războaiele din Iran și Ucraina

Liderii Egiptului, Arabiei Saudite, Qatarului și Emiratelor Arabe Unite vor participa marțea viitoare la o sesiune de lucru a summitului G7 de la Evian...

Elveţienii spun un „nu” clar la referendumul pentru limitarea populației

Elveţienii au fost chemaţi duminică să se pronunţe cu privire la o iniţiativă antiimigraţie care propune limitarea populaţiei ţării, şi cu privire la o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.