StiripesursePoliticăPrimarul din Hăsnășenii Mari a fost revocat prin referendum

Primarul din Hăsnășenii Mari a fost revocat prin referendum

Publicat:

Primarul satului Hăsnășenii Mari din raionul Drochia riscă să-și piardă mandatul, după ce majoritatea alegătorilor care au participat la referendumul local de duminică au votat pentru revocarea acestuia. În schimb, referendumul din comuna Sadâc, raionul Cantemir, nu a fost validat din cauza prezenței insuficiente la urne. Comisia Electorală Centrală urmează să se pronunțe prin hotărâri privind rezultatele celor două scrutine.

În satul Hăsnășenii Mari, la referendum au participat 494 de alegători, ceea ce reprezintă 40,36%. Dintre aceștia, 340 (69,67%) au votat pentru revocarea primarului Angela Moroșan, iar 148 (30,33%) s-au pronunțat împotrivă. Astfel, în această localitate urmează să fie organizate alegeri locale noi, transmite IPN.

Citeşte şi: Ambasada României reacționează la scandalul Eurovision: Reacția oamenilor, a cetățenilor, a spus multe – Stiripesurse.md

În comuna Sadâc, la urne s-au prezentat 414 alegători, ceea ce constituie 23,66%. Dintre aceștia, 373 (91,65%) au votat pentru revocarea primarului Ilie Porumbescu, iar 34 (8,35%) împotrivă. Cu toate acestea, referendumul nu este valid, deoarece la urne s-au prezentat mai puțin de un sfert dintre alegătorii incluși în listele electorale.

Potrivit legislației, decizia este considerată adoptată prin referendum local dacă pentru aceasta au votat majoritatea participanților. În cazul revocării primarului, aceasta este considerată aprobată dacă a fost susținută de un număr egal sau mai mare de alegători decât cei care au participat la alegerea primarului, dar nu mai puțin de jumătate dintre participanți.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România și Bulgaria, printre țările care au cei mai mulți judecători la 100.000 de locuitori

România și Bulgaria se numără printre țările cu cel mai mare număr de judecători raportat la populația din Uniunea Europeană în 2024, conform datelor...

Grecia se pregătește de primul val de caniculă din acest an. Temperaturile ajung la 41 de grade

Grecia se pregătește să facă față primului val de caniculă din acest an, după ce a fost ferită de temperaturile record care au afectat...

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.