StiripesurseDiasporaPrimarul Florenţei cere ajutor internaţional pentru salvarea oraşului

Primarul Florenţei cere ajutor internaţional pentru salvarea oraşului

Publicat:

Florenţa este ”în genunchi” din cauza prăbuşirii turismului şi are nevoie de ajutor din partea donatorilor internaţionali, a declarat primarul oraşului, Dario Nardella, într-un interviu acordat joi, citat de agenţia DPA, potrivit agerpres.

”Suntem în genunchi – pentru noi este ca o nouă inundaţie”, a declarat Nardella pentru Corriere della Sera, referindu-se la dezastrul din 1966 care a devastat oraşul.

Citeşte şi: Majoritatea eurodeputaţilor salută propunerile Comisiei Europene pentru redresarea economică

”Fac apel la toţi patronii şi la toate persoanele care iubesc Florenţa: contribuiţi la Fondul (nostru) pentru Renaştere’, aşa cum au făcut-o donatorii străini după inundaţia din 1966”, a declarat edilul.

Oraşul se va confrunta cu un deficit de aproape 200 de milioane de euro după ce veniturile sale din turism au secat, a precizat primarul.


”Din banii promişi de Guvern nu am văzut încă niciun euro. Sunt revoltat şi foarte îngrijorat. Nu am banii pentru lucrările obişnuite de întreţinere a monumentelor şi clădirilor”, a explicat Nardella.

Supranumită ”Leagănul Renaşterii”, Florenţa este unul dintre oraşele italiene care depind cel mai mult de turism, sector paralizat de pandemia provocată de noul coronavirus.

Citeşte şi: Peste 100.000 de americani au fost răpuşi de coronavirus

Nardella a precizat că va porni într-un turneu internaţional pentru strângerea de fonduri, începând din China, ”ţara care a oferit cea mai mare susţinere Florenţei, donând cu rapiditate măşti şi ventilatoare”.

Primarul intenţionează de asemenea să ajungă la New York şi la Los Angeles, dar şi în Japonia, Hong Kong, Taiwan, India, Londra, Berlin şi Paris şi a declarat că a început să primească donaţii de la Morgan Stanley şi de la oameni de afaceri din Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.