Primarul Iașiului, Mihai Chirica, susține că își va depune dosarul pentru obținerea cetățeniei moldovenești.
„Eu sper să devin cetățean al Republicii Moldova, pentru că am promis în fața electoratului, a studenților, a tinerilor, a celor cu care m-am tot întâlnit în perioada anterioară alegerilor parlamentare că, dacă rezultatul este bun, îmi voi depune dosar pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova și mă voi simți mândru”, a spus primarul Chirica, într-o declarație la Radio Iași.
Citeşte şi: Maia Sandu participă la Summitul Comunității Politice Europene – Stiripesurse.md
„În spirit de reciprocitate, ei, cu buletin și certificat de naștere moldovean, au devenit cetățeni ai României, eu cu buletin și certificat de naștere românesc să devin cetățean al Republicii Moldova. În felul acesta, avem, să spunem, o colaborare bilaterală și din perspectiva cetățeniilor, lucru care mă va onora și îmi voi face datoria față de ei și în calitate de cetățean, nu numai de patriot român care îi iubește și care ține la ei foarte mult”, a adăugat primarul de Iași, Mihai Chirica.