StiripesurseDiasporaPrime de 500 şi 1500 de euro pentru personalul din spitalele...

Prime de 500 şi 1500 de euro pentru personalul din spitalele din Franța

Publicat:

Personalul spitalelor din Franţa va fi recompensat cu prime între 500 şi 1500 de euro pentru eforturile depuse în timpul epidemiei de coronavirus, decretul în acest sens fiind publicat vineri în Jurnalul oficial, transmite AFP, scrie agerpres.

Toţi membrii personalului spitalicesc vor primi câte 500 de euro, iar cei care au lucrat în zonele cele mai afectate de epidemie sau în instituţii unde au fost internaţi bolnavi de COVID-19 vor primi 1500 euro.

Citește și : În ciuda pandemiei, piața drogurilor din Asia-Pacific câștigă teren pe zi ce trece

Această “primă excepţională”, care nu este impozabilă, va fi acordată acelor persoane care “şi-au exercitat în mod efectiv funcţiile” în instituţii publice de sănătate, “între 1 martie şi 30 aprilie 2020”, se precizează în decret.

Prima a fost anunţată încă de la sfârşitul lui martie de şeful statului, Emmanuel Macron, după ce a declarat că Franţa este “în război cu un inamic invizibil”.


Acordarea ei a rămas însă în suspans până la apariţia decretului, anunţată iniţial pentru începutul lunii mai şi care a făcut obiectul unor intense discuţii.

Efortul bugetar total pentru aceste prime va fi de 1,3 miliarde de euro, potrivit Ministerului francez al Sănătăţii.

Citește și : 39 de ‘dezertori’ ARESTAȚI după ‘invazia’ ratată a Venezuelei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.