StiripesurseȘtirile zileiPrimul bebeluş cu ADN de la trei persoane s-a născut în...

Primul bebeluş cu ADN de la trei persoane s-a născut în Marea Britanie

Publicat:

Primul bebeluş cu ADN de la trei persoane s-a născut în Marea Britanie, după ce medicii au efectuat o procedură inovatoare de fertilizare in vitro care are drept scop să prevină moştenirea de către copii a unor boli incurabile, relatează miercuri dpa, potrivit agerpres.

Majoritatea ADN-ului copilului provine de la cei doi părinţi, iar aproximativ 0,1% provine de la o a treia persoană – o altă femeie.

Citeşte şi: Patru morţi şi mai mulţi răniţi într-un atac asupra unei sinagogi din Tunisia

Autoritatea pentru Fertilizare Umană şi Embriologie (HFEA) din Marea Britanie a anunţat că “mai puţin de cinci copii” s-au născut în Marea Britanie folosindu-se această procedură inovatoare, însă nu au fost făcute publice alte detalii, pentru a le proteja identitatea.

Această tehnică ştiinţifică este concepută pentru a preveni naşterea copiilor cu boli mitocondriale devastatoare.


Acestea sunt tulburări pe termen lung, genetice şi adesea moştenite care apar atunci când mitocondriile nu reuşesc să-şi îndeplinească funcţia de producere de energie vitală pentru celulele din organism.

Aceste boli pot fi foarte grave şi adesea fatale.

La copii, simptomele pot include probleme de creştere, un tonus muscular scăzut, slăbiciune, spasme şi încetinirea dezvoltării sau o deteriorare lentă.

Unele familii au pierdut mai mulţi copii din cauza bolilor mitocondriale moştenite, astfel că noua tehnică, cunoscută sub numele de tratament de donare mitocondrială (MDT), o formă modificată de fertilizare in vitro, este considerată singura lor şansă de a avea un copil sănătos.

ADN-ul provenit de la cea de-a doua femeie afectează doar mitocondriile şi nu alte trăsături esenţiale ale copilului, precum aspectul.

Informaţiile au fost oferite pentru prima dată de publicaţia The Guardian.

Marea Britanie a devenit prima ţară din lume care a autorizat oficial Terapia de substituţie mitocondrială (MRT) după ce Autoritatea pentru Fertilizare Umană şi Embriologie a dat undă verde procedurii în 2017.

În 2018, HFEA a acordat medicilor de la Centrul de Fertilitate din Newcastle permisiunea de a implementa acest tratament în cazul a două femei.

“Tratamentul de donare mitocondrială oferă familiilor cu o boală mitocondrială severă moştenită posibilitatea de a avea un copil sănătos”, a declarat Peter Thompson, directorul executiv al HFEA.

Citeşte şi: Donald Trump este VINOVAT de agresiune sexuală – Black News

“Marea Britanie a fost prima ţară din lume care a permis tratamentul de donare mitocondrială într-un cadru reglementat”, a adăugat el.

“Toate solicitările de tratament sunt evaluate individual pe baza criteriilor prevăzute de lege şi numai după o opinie de la experţi independenţi. Tratamentul de donare mitocondrială este încă la început, iar HFEA continuă să revizuiască evoluţiile clinice şi ştiinţifice”, a precizat acesta.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prognoză meteo: Vreme instabilă cu temperaturi în scădere în următoarele zile

Temperaturile vor scădea ușor în următoarele zile, iar vremea va fi instabilă, cu ploi de scurtă durată și perioade cu cer noros. Potrivit Autorității...

În ultimele 24 de ore nu a fost înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică

În ultimele 24 de ore, Poliția nu a înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică, însă alte șase escrocherii comise anterior au fost raportate...

Emil Ceban își reia activitatea în mediul academic

Emil Ceban a anunțat că își încheie mandatul de ministru al Sănătății și că va continua să activeze în domeniul sănătății din mediul academic,...

Circa 100 000 de persoane urmează a fi angajate în câmpul muncii până în anul 2029

Rata de ocupare a populației între 20 și 64 de ani este de aproximativ 57%. Obiectivul țintit este ca aceasta să ajungă la 62%...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.