StiripesurseȘtirile zileiPrimul discurs al lui Biden în Congres, un eveniment inedit sub...

Primul discurs al lui Biden în Congres, un eveniment inedit sub auspiciile restricţiilor antiepidemice

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden îşi susţine miercuri în Camera reprezentanţilor primul discurs în faţa camerelor reunite ale Congresului în condiţii foarte diferite de cele ale zecilor de discursuri similare ale predecesorilor săi la care a asistat de-a lungul deceniilor de când ocupă funcţii publice, relatează Reuters, potrivit agerpres.

La eveniment vor participa puţin peste 200 de persoane, în majoritate legislatori plus câţiva reprezentanţi ai executivului şi membri de familie, toţi purtând măşti şi respectând distanţa fizică, în condiţiile în care pandemia cu noul coronavirus încă provoacă probleme în SUA.

Citeşte şi: Armata israeliană a doborât o dronă lansată din Liban

De obicei, la discursurile prezidenţiale în plen asistau circa 1600 de oficiali, prieteni şi invitaţi.

“Va fi ceva deosebit, ceva minunat de deosebit”, a explicat preşedinta Camerei reprezentanţilor, Nancy Pelosi. “Am ajuns de la 1600 de oameni la 200. Este o dinamică diferită, dar are propria ei valoare”, a susţinut ea.


Citeşte şi: Facebook vs. Apple: Iată ce trebuie să știți despre războiul privind politica de confidențialitate

Între cei prezenţi se vor număra Prima Doamnă a SUA Jill Biden, soţul vicepreşedintei Kamala Harris, Douglas Emhoff, ministrul justiţiei John Roberts şi şeful Statului major general Mark Milley, potrivit unui oficial de la Capitoliu.

Noile norme sanitare permit doar participarea a mai puţin de jumătate dintre cei 535 de membri ai Congresului, iar cele două partide din legislativul american au repartizat în mod diferit locurile la eveniment: dacă democraţii din Senat au organizat o… loterie, mulţi republicani, mai puţin entuziaşti să asiste la discursul preşedintelui democrat, şi-au cedat locurile noilor lor colegi aleşi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

Vasile Tofan: ‘Vom propune o reformă fiscală care va plasa accentele unde este necesar’

Viitorul Guvern va elabora un nou concept al politicii fiscale, care va fi consultată pe larg cu toate părțile implicate, iar deciziile propuse vor...

Parlamentul decide învestirea Guvernului Tofan

Parlamentul decide astăzi dacă acordă votul de încredere Guvernului propus de premierul desemnat Vasile Tofan și programului său de guvernare. Acesta a prezentat în...

Trei moldoveni au fost prinşi cu droguri în regiunea transnistreană

Trei persoane din Republica Moldova au fost reținute în regiunea transnistreană, fiind suspectate de distribuirea drogurilor. Potrivit informațiilor preliminare, cei trei – doi bărbați și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.