StiripesurseȘtirile zileiPrimul tablou expus public al lui Nelson Mandela, scos la licitaţie

Primul tablou expus public al lui Nelson Mandela, scos la licitaţie

Publicat:

Tabloul “The Cell Door, Robben Island”, pictat în 2002 de Nelson Mandela, care a fost premiat cu Nobel pentru Pace în 1993, drept un simbol al luptei contra aparheidului, a fost estimat între 60.000 şi 90.000 de dolari la casa de licitaţii Bonhams, potrivit Le Figaro, scrie News.ro .

Opera va fi pusă în vânzare, la 2 mai, în cadrul unei sesiuni de vânzări de obiecte de artă africană contemporană, organizată la New York.

Citește și : Bilanţul victimelor în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren din Indonezia se ridică la 29 de morți

Tabloul, pictat de fostul preşedinte sud-african, reprezintă uşa celulei din Robben Island unde a fost închis timp de 18 ani.

Giles Peppiatt, directorul departamentului de artă africană de la Bonhams, a precizat: “A deţine un tablou realizat de unul dintre cei mai importanţi oameni ai secolului al XX-lea (…) este ceva remarcabil pentru orice colecţionar. Este prima operă a lui Nelson Mandela pusă în vânzare”.


Această lucrare foarte simplă, niciodată expusă până acum, arată din exterior uşa celulei sale cu bare şi cheie. Este unul dintre rarele tablouri pe care Mandela l-a păstrat până la moartea sa în 2013.

“Nelson Mandela a început să picteze, după ce a părăsit preşedinţia în 1999”, a explicat Giles Peppiatt, calificând opera “personală” şi “emoţionantă”. Până în prezent, tabloul a fost deţinut de fiica sa, Pumla Makaziwe Mandela.

Citește și : Mii de persoane evacuate în apropiere de Montreal, după ce a cedat un dig

Nelson Mandela a pictat în total între 20 şi 25 de tablouri, a precizat Giles Peppiatt. Unele au fost reproduse sub formă de litografii pentru a strânge fonduri pentru Fundaţia “Nelson Mandela”.

Primul preşedinte de culoare al Africii de Sud a petrecut în total 27 de ani în închisoare, din 1962 până în 1990. El a fost închis la Robben Island, între 1964 şi 1982.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.