StiripesurseSocialPrins beat la volan, a vrut să scape cu mită

Prins beat la volan, a vrut să scape cu mită

Publicat:

Un bărbat de 35 de ani a fost condamnat la un an și trei luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate și corupere activă.

Totodată, Judecătoria Bălți, sediul Fălești, i-a aplicat și o amendă de 200.000 de lei, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Citeşte şi: Pericol la graniţa României! Armata a ridicat de la sol două avioane de luptă F-16 – Stiripesurse.md

Potrivit Procuraturii Generale, la data de 19 martie curent, la miezul nopții, bărbatul se afla la volanul unui Ford. Acesta a fost oprit de polițiști pe o stradă din orașul Fălești.

„După a fost oprit de poliție și testat cu aparatul „Drager”, bărbatul a încercat să mituiască polițiștii cu 10.000 de lei, (pentru ca aceștia să renunțe la documentarea lui și astfel să poată scăpa de răspundere penală), bani pe care oamenii legii nu i-au acceptat”, informează PG.


De menționat că inculpatul și-a recunoscut vina, iar cauza a fost examinată în procedură simplificată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Damașcan pleacă de la Maccabi Bnei Reineh, dar rămâne în campionatul de primă ligă israelian

Atacantul moldovean Vitalie Damașcan își va continua cariera în prima divizie a campionatului Israelului, după ce s-a transferat de la Maccabi Bnei Reineh la...

Mitropolia Chișinăului critică folosirea simbolurilor religioase în promovarea Moldova Pride

Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove și-a exprimat nedumerirea față de utilizarea imaginii Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Capitală în materialele de promovare ale...

Moldovagaz va aproviziona cu gaze regiunea transnistreană până la sfârșitul anului

Societatea pe Acțiuni Moldovagaz va continua să fie responsabilă de aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene până la 31 decembrie 2026, după ce...

Valeriu Chiveri s-a întâlnit cu ambasadorul Canadei

Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a avut astăzi o întrevedere cu E.S. dl Gavin Buchan, Ambasadorul Canadei în Republica Moldova, cu reședința la București,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.