StiripesurseDiasporaPrinţul Philip şi-a petrecut a şaptea noapte în spital

Prinţul Philip şi-a petrecut a şaptea noapte în spital

Publicat:

Prinţul Philip, în vârstă de 99 ani, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a petrecut cea de-a şaptea noapte în spital după ce a fost internat săptămâna trecută ca măsură de precauţie, informează Reuters marţi, potrivit agerpres.

Philip, duce de Edinburgh, a fost internat săptămâna trecută, marţi seara, la King Edward VII Hospital, o unitate privată din Londra, după ce s-a simţit său, iar medicul personal l-a sfătuit să rămână sub supravegherea specialiştilor.

Vezi şi: NASA publică filmarea cu coborârea lui Perseverance pe Marte

Regina, în vârstă de 94 de ani, a rămas la castelul Windsor, reşedinţă situată în vestul Londrei, unde cuplul regal a stat pe perioada lockdownului impus de pandemia de COVID-19.

Atât regina, cât şi prinţul au primit prima doză de vaccin împotriva coronavirusului, iar afecţiunea ducelui nu are legătură cu COVID-19, scrie Reuters. O sursă din casa regală a precizat că Philip urmează să rămână în spital toată această săptămână şi că este într-o dispoziţie bună.


Prinţul William, fiul prinţului Charles, moştenitorul tronului britanic, a declarat luni că bunicul său este bine şi se află sub supraveghere.

Problemele de sănătate ale prinţului Philip vin într-un moment dificil pentru regină şi monarhie după ce fratele mai mic al lui William, prinţul Harry, şi soţia sa, Meghan, au anunţat săptămâna trecută că renunţă la toate legăturile oficiale cu monarhia.

Harry (36 de ani) şi Meghan (39 de ani) au renunţat la atribuţiile regale anul trecut în martie, iar separarea a fost oficializată vineri, când cuplul princiar a pierdut patronajele regale.

Aceştia s-au mutat cu fiul lor, Archie, în California de Sud pentru a duce o viaţă mai independentă departe de ochii presei britanice, iar luna viitoare vor acorda un amplu interviu celebrei prezentatoare de televiziune Oprah Winfrey.

Citeşte şi: Soţia lui ‘El Chapo’ a fost arestată pentru trafic de droguri

Spitalizarea prinţului Philip, confidentul reginei pe parcursul celor 69 de ani de domnie şi capul familiei, o lipseşte pe suverană de sfaturile acestuia.

În ultimii ani, prinţul a fost o prezenţă mai degrabă discretă după ce s-a restras din viaţa publică în 2017, când multe dintre îndatoririle sale oficiale au fost preluate de alţi membri ai familiei regale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.