StiripesurseSintezeProbleme pentru americani - În fața boicotului masiv, Vicepreşedintele Mike Pence...

Probleme pentru americani – În fața boicotului masiv, Vicepreşedintele Mike Pence îşi amână deplasarea în Orientul Mijlociu

Publicat:

Vicepreşedintele Statelor Unite Mike Pence a decis să-şi amâne deplasarea controversată în Orientul Mijlociu, a anunţat luni Casa Albă pe fondul tensiunilor din regiune şi unui vot crucial aşteptat în Congres, informează AFP. 

Deplasarea lui Pence la Cairo şi apoi Ierusalim, programată să înceapă marţi, a fost amânată până la jumătatea lunii ianuarie pentru a-i permite să fie prezent pentru un vot decisiv în Senat privind reforma fiscală, a indicat un responsabil american.

“Votul asupra reformei fiscale se prezintă foarte bine dar nu vrem să ne asumăm nici cel mai mic risc”, a spus el.

Republicanii dispun de o majoritate foarte mică în Senat: 52 de locuri din 100. În caz de egalitate 50-50, vicepreşedintele poate da votul crucial.

Senatorul John McCain, care este bolnav, s-a întors în Arizona pentru tratament şi a petrece sărbătorile de sfârşit de an, reducând grupul majoritar la 51. Votul ar trebui să aibă loc marţi noapte sau miercuri dimineaţă.


Pence urma mai ales să rostească un discurs în faţa Knessetului, parlamentul israelian.

Casa Albă a dat asigurări că această amânare nu are legătură cu violenţele şi tensiunile diplomatice puternice după decizia unilaterală şi controversată a lui Donald Trump de a declara Ierusalimul capitala Israelului.

Anunţată la 6 decembrie, recunoaşterea unilaterală a oraşului drept capitala Israelului, care pune capăt unor decenii de diplomaţie americană şi internaţională, continuă sa provoace manifestaţii în teritoriile palestiniene şi în mai multe ţări arabe şi musulmane în principal.

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a anulat o întâlnire planificată cu Pence, declarând că Statele Unite nu mai au un rol de jucat în procesul de pace israeliano-palestinian. Fatah a chemat la manifestaţii în şi în jurul Ierusalimului miercuri pentru a protesta împotriva vizitei lui Pence.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.