StiripesurseDiasporaProcedura UE privind încălcarea statului de drept în Polonia şi Ungaria...

Procedura UE privind încălcarea statului de drept în Polonia şi Ungaria va continua

Publicat:

Preşedinţia germană a Consiliului Uniunii Europene a anunţat marţi că procedura UE privind încălcarea statului de drept în Polonia şi Ungaria va continua, după ce Comisia Europeană a indicat că niciuna dintre cele două ţări nu a făcut progrese suficiente, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Astăzi, pe baza rapoartelor extinse de la Comisie privind situaţia din Ungaria şi Polonia, am stabilit că nu sunt întrunite condiţiile pentru încetarea procedurii articolului 7 şi că această procedură va fi continuată”, a declarat ministrul german pentru afaceri europene Michael Roth, după o reuniune cu omologii săi din celelalte ţări membre ale UE desfăşurată la Bruxelles.

Citește și : Trump i-a sunat pe deputaţii scandinavi care l-au propus la Premiul Nobel pentru Pace

Polonia este vizată de procedura de activare a articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, lansată în decembrie 2017 de Comisia Europeană în legătură cu temerile privind statul de drept. Această procedură este declanşată atunci când se constată că într-o ţară membră există un risc de încălcare gravă a valorilor UE şi poate duce la sancţiuni împotriva ţării respective.

De la finalul lui 2015, între Comisia Europeană şi Polonia au apărut mai multe diferende legate de reformele iniţiate de guvernul conservator de la Varşovia. Bruxellesul acuză autorităţile poloneze de subminarea valorilor fundamentale europene. La 2 iulie 2018, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Poloniei, prin trimiterea unei scrisori de notificare oficială autorităţilor de la Varşovia, în legătură cu noua lege privind Curtea Supremă, şi le-a acordat autorităţilor poloneze un termen de 30 de zile pentru a răspunde. După cum justifica la acea vreme Comisia Europeană, schimbările iniţiate de Varşovia subminează principiul independenţei sistemului judiciar, inclusiv inamovibilitatea magistraţilor, şi în acest fel Polonia nu îşi respectă obligaţiile care îi revin potrivit Tratatului privind UE şi Cartei drepturilor fundamentale a UE.


În privinţa Ungariei, Comisia Europeană a trimis în iulie 2018 guvernului de la Budapesta o scrisoare de notificare prin care-l atenţiona că o lege nou adoptată privind azilul şi deportările contravine legislaţiei comunitare, inclusiv din cauza dispoziţiilor ce restrâng accesul migranţilor în zonele de tranzit de la graniţă sau califică drept infracţiuni acţiunile de ajutorare a migranţilor. Totuşi, guvernul ungar nu a dat curs solicitărilor acestei notificări.

Vezi și : Un guru celebru în Rusia a fost ARESTAT de forțele speciale – VIDEO

Pe de altă parte, Roth a afirmat că Regatul Unit trebuie să ia mai în serios negocierile cu Uniunea Europeană dacă Londra doreşte un acord privind viitoarele relaţii comerciale post-Brexit.

”Trebuie să lucrăm din greu pentru a atinge acest obiectiv (un acord), dar într-un anumit punct jocurile trebuie să înceteze, avem nevoie de discuţii serioase”, a spus ministrul german pentru afaceri europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.