StiripesurseDiasporaProcesul în cazul atentatelor jihadiste din ianuarie 2015 în Franţa, suspendat...

Procesul în cazul atentatelor jihadiste din ianuarie 2015 în Franţa, suspendat cel puţin până la 12 noiembrie

Publicat:

Procesul în cazul atentatelor jihadiste comise în ianuarie 2015 în Franţa, suspendat luni din cauză că trei acuzaţi au fost testaţi pozitiv la COVID-19, nu se va relua înainte de 12 noiembrie, au anunţat marţi surse apropiate acestui dosar, transmite AFP, scrie agerpres.

Judecătorul francez Régis de Jorna anunţase duminică noaptea suspendarea audierilor pentru ”cel puţin o săptămână” în urma a două noi cazuri de contaminare relevate în weekend, după ce şi principalul acuzat în acest proces, Ali Riza Polat, fusese testat pozitiv sâmbătă.

Citește și : 14 suspecţi au fost arestaţi după atacul terorist din Viena

Ceilalţi şapte acuzaţi care vor compărea în faţa instanţei au fost testaţi negativ, dar rezultatele celui de-al doilea rând de teste sunt aşteptate joi. Reluarea procesului este condiţionată de rezultatele acestor teste.

De două luni, aproape 150 de martori şi experţi s-au succedat în faţa judecătorului pentru acest proces istoric – filmat pentru arhivele justiţiei, o premieră în materie de terorism – care se desfăşoară sub o supraveghere extrem de strictă din partea poliţiei.


La 7 ianuarie 2015, fraţii Kouachi au atacat redacţia săptămânalului Charlie Hebdo cu arme de luptă, ucigând 12 persoane, printre care caricaturiştii Cabu şi Wolinski, după care au fugit. Periplul lor s-a încheiat după câteva zile la o imprimerie din Dammartin-en-Goele, în apropierea Parisului, unde au fost lichidaţi într-o operaţiune de asalt a GIGN, unitatea pentru intervenţii speciale a jandarmeriei franceze.

Citește și : Trump promite să nu-şi proclame prematur victoria în alegeri

Islamistul Amédy Coulibaly a omorât, la 8 ianuarie 2015, o poliţistă franceză la Montrouge, în apropiere de Paris. A doua zi, Coulibaly a ucis patru bărbaţi, toţi evrei, într-o luare de ostatici la un supermarket kosher din estul Parisului. El a fost ulterior ucis în operaţiunea desfăşurată de poliţie pentru eliberarea ostaticilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.