StiripesurseSocialProcurorii CNA au descins în MAFIA reparaţiilor de drumuri

Procurorii CNA au descins în MAFIA reparaţiilor de drumuri

Publicat:

Ofițerii CNA și procurorii PCCOCS au descins cu peste 50 de percheziții pe întreg teritoriul R. Moldova, în cadrul unor cauze penale inițiate pe fapte de delapidare a averii străine și spălare de bani, comise de două sau mai multe persoane, cu utilizarea situației de serviciu.

Potrivit oamenilor legii, în vizorul autorităților se află factori de decizie din cadrul întreprinderilor de stat S.A. „Drumuri-Criuleni”, S.A. „Drumuri-Cimișlia” și S.A. „Drumuri-Căușeni”, care, în calitate de persoane publice și membri ai grupurilor de lucru responsabile de supravegherea și recepția finală a lucrărilor de reabilitare a drumurilor, ar fi pus în aplicare o schemă infracțională de fraudare a bugetului public.

Citeşte şi: O moldoveancă este acuzată de crimă în Italia – Stiripesurse.md

În conformitate cu probatoriul acumulat, aceștia ar fi pretins, acceptat și primit în mod sistematic mijloace financiare de la diverși agenți economici, în schimbul favorizării acestora în procesul de execuție a lucrărilor publice.

Printre acțiunile investigate se numără:

  • subcontractări fictive;
  • utilizarea de materiale de construcție de calitate inferioară;
  • achiziționate la prețuri supraevaluate;
  • raportarea unor lucrări nerealizate;
  • falsificarea rapoartelor de laborator;
  • înregistrarea unor facturi pentru lucrări neexecutate;
  • introducerea nejustificată a unor lucrări suplimentare în proiectele contractate.

De asemenea, investigațiile au scos la iveală o schemă adițională, pusă în aplicare de conducerea S.A. „Drumuri-Criuleni”, vizând trucarea procedurilor de achiziții publice. Prin impunerea unor criterii restrictive și nejustificate, erau favorizați anumiți agenți economici, fapt ce a dus la prejudicierea bugetului public.


Totodată, sumele de bani obținute prin activități ilegale au fost supuse unor operațiuni de spălare a banilor. Acestea au fost utilizate pentru procurarea de bunuri de lux, precum automobile, imobile și alte active cu valoare considerabilă, atât în Republica Moldova, cât și în afara țării.

Ca rezultat al acțiunilor procesuale, au fost reținute 5 persoane. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, contracte și mijloace financiare susceptibile a fi provenite din activități ilegale, relevante pentru cauza penală în examinare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.