StiripesurseJustiţieProcurorii și-au ales viitorii șefi. Ce urmează după desemnarea membrilor CSP

Procurorii și-au ales viitorii șefi. Ce urmează după desemnarea membrilor CSP

Publicat:

Procurorii și-au ales viitorii șefi. Ce urmează după desemnarea membrilor CSP

Procurorii și-au ales viitorii șefi. După mai multe amânări, ieri, 22 decembrie, au fost desemnați cei cinci reprezentanți ai breslei în Consiliul Superior al Procurorilor.

Adunarea generală a procurorilor a adunat împreună aproape 500 de acuzatori de stat, care au ales cinci din cei șapte candidați ce au promovat testul de integritate în fața comisiei pre-vetting.

Citeşte şi: Uniunea Europeană poate face R. Moldova mai puternică

Pentru cei aproape 500 de participanți au fost instalate 12 cabine de vot și șase urne. După aproape șase ore, s-au anunțat învingătorii, iar cele mai multe voturi a acumulat Dumitru Obadă, revenit zilele trecute de la Strasbourg din funcția de agent guvernamental la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. El a acumulat 413 voturi, potrivit Tv8.md.

„Cu toți colegii împreună, dacă toți ne vom consolida și vom lucra împreună vor fi și mai puține dosare la Curte, până la urmă ele ajung la curte pentru că uneori, unii dintre noi mai admit erori în activitate, de asta trebuie să ne concentrăm pe sarcinile care sunt trasate și cu siguranță și la curte vor fi mai puține dosare”, a declarat membru CSP, Dumitru Obadă.


Eduard Panea de la procuratura raionului Leova a fost ales să reprezinte în CSP procuraturile teritoriale. Acesta a acumulat 356 de voturi. Imediat a ținut să-și anunțe și prioritățile.

Citeşte şi: Consiliul de Securitate al ONU ‘cere’ într-o rezoluţie un ajutor umanitar ‘la scară mare’ în Fâşia Gaza

„Așteptăm foarte clar deblocarea situațiilor de promovare, pentru a nu avea la nesfârșit funcții interimare. Asigurarea încrederii procurorilor că într-adevăr va exista un organ care pe bune va asigura independența și imparțialitatea procurorilor”, a menționat procurorul general interimar, Ion Munteanu.

  Adunarea Generală a Procurorilor și-a ales membrii procurori și supleanții acestora în Consiliul Superior al Procurorilor.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.