StiripesurseDiasporaProducția industrială a Germaniei, pe plus în august

Producția industrială a Germaniei, pe plus în august

Publicat:

Producţia industrială a Germaniei a înregistrat o creştere surprinzătoare în luna august, după două luni de scădere, ceea ce sugerează că prima economie a Europei ar putea evita intrarea în recesiune în trimestrul al treilea, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Conform datelor publicate marţi de Oficiul federal de statistică, producţia industrială a crescut cu 0,3% în luna august comparativ cu luna iulie, peste estimările analiştilor care mizau pe o scădere de 0,1%. Creşterea surprinzătoare din luna august se explică în special printr-o creştere a producţiei de bunuri intermediare şi bunuri de capital, a precizat Ministerul Economiei.

Citește și : Încheierea audierii în justiţie a premierului israelian Netanyahu (avocat)

De asemenea, Oficiul federal de statistică a revizuit şi cifrele pentru luna iulie, când producţia industrială a Germaniei a înregistrat o contracţie de 0,4%, în loc de o scădere de 0,6% cum s-a anunţat iniţial.

În ritm anual, producţia industrială s-a contractat cu 4% în luna august, după un declin de 3,9% în luna iulie, o cifră mai bună decât scăderea de 4,3% preconizată de analişti.


Datele privind producţia industrială vin la o zi după ce autorităţile de la Berlin au anunţat că în luna august comenzile noi din industrie au înregistrat o scădere peste aşteptări. Comenzile pentru bunuri ?Made in Germany’ au scăzut cu 0,6% în luna august comparativ cu luna iulie, iar cererile pentru bunuri de capital au scăzut cu 1,6%. Scăderea este mai amplă decât estimau analiştii intervievaţi de Reuters care mizau pe un declin de 0,3%.

“Având în vedere că producţia industrială ne oferă o imagine de ansamblu mai bună asupra evoluţiei economiei în trimestrul al treilea, este posibil să susţinem ideea că economia germană va evita la limită intrarea în recesiune”, susţine analistul VP Bank, Thomas Gitzel.

Citește și : Macron se întâlnește cu Orban să vorbească despre viitorul Europei

Economia germană s-a contractat cu 0,1% în trimestrul aprilie-iunie 2019 şi o nouă contracţie în trimestrul al treilea ar însemna o recesiune tehnică. Ministrul de Finanţe, Olaf Scholz, declara săptămâna trecută că Germania va putea face faţă unei crize economice, dar a adăugat că nu se aşteaptă la o recesiune la fel de gravă precum cea din 2008/2009.

Săptămâna trecută, principalele institute economice din Germania şi-au revizuit estimările de creştere pentru anul acesta şi anul viitor, dând vina pe cererea globală modestă pentru produse manufacturate şi incertitudinile provocate de disputele comerciale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.