StiripesurseDiasporaProeuropenii premierului Varadkar învingători la alegerile europene din Irlanda

Proeuropenii premierului Varadkar învingători la alegerile europene din Irlanda

Publicat:

Partidul proeuropean al premierului irlandez Leo Varadkar, Fine Gael, se află pe primul loc la alegerile europene desfăşurate vineri în Irlanda, după o campanie dominată de Brexit, indică sondajele efectuate la ieşirea de la urne, relatează AFP, potrivit agerpres.

Centriştii din Fine Gael (Familia Irlandeză) se situează pe primul loc în două din cele trei circumscripţii electorale (Ireland South şi Midlands-North-West), în timp ce Verzii au câştigat în Dublin.

Citește și : Fostul vicecancelar austriac Strache depune plângere împotriva a trei persoane implicate în scandaul Ibiza-gate

Votând vineri la Dublin, Varadkar a avertizat că Brexitul intră într-o fază “foarte periculoasă”, după demisia anunţată a premierului britanic Theresa May care ar putea fi înlocuită cu un “brexiter” mai dur, în opinia sa.

“Orice s-ar întâmpla însă, noi rămânem calmi”, a afirmat el. “Vom continua să creăm, să întărim şi să aprofundăm alianţele noastre în întreaga Uniune Europeană şi vom face în aşa fel încât să protejăm Irlanda”, a adăugat prim-ministrul.


În circumscripţia Ireland South, Fine Gael a obţinut 16% din voturi, potrivit sondajelor, iar celălalt partid de centru important, Fianna Fail (Partidul Republican), şi formaţiunea de centru stânga Sinn Fein (Noi Înşine) erau la 13%.

La Dublin, Verzii au obţinut 23% din voturi, urmaţi de Fine Gael (14%) şi Fianna Fail (12%).

Majoritatea partidelor s-au mobilizat intens pentru a consolida locul ţării lor în proiectul european, o modalitate de a atenua consecinţele Brexit-ului pentru economia irlandeză.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.