StiripesurseDiasporaProgramul Alimentar Mondial al ONU a anunțat oprirea distribuției de ajutoare...

Programul Alimentar Mondial al ONU a anunțat oprirea distribuției de ajutoare alimentare în estul Ucrainei din lipsă de fonduri

Publicat:

Programul Alimentar Mondial al ONU (PAM) a anunţat marţi că nu va mai distribui ajutoare alimentare persoanelor afectate de conflictul din estul Ucrainei în următoarele două luni din cauza lipsei de fonduri, relatează Reuters, potrivit agerpres .

Un purtător de cuvânt al PAM a afirmat că resursele din ce în ce mai puţine fac foarte dificilă menţinerea operaţiunilor sale în Ucraina.

Acesta a precizat că Programul Alimentar Mondial al ONU va menţine o prezenţă limitată în estul Ucrainei cel puţin până la mijlocul anului 2018 şi va continua să monitorizeze situaţia.

Citește și : India : Ciclonul Ockhi a provocat moartea a 39 de persoane

Un grup de ONG-uri, între care Acţiune împotriva Foametei, Medecins du Monde şi ACTED (Agenţia pentru Cooperare Tehnică şi Dezvoltare), au cerut pe 22 noiembrie comunităţii internaţionale să acţioneze în estul Ucrainei unde o criză umanitară ‘uitată’ afectează patru milioane de persoane.


Conflictul armat din estul Ucrainei, început în aprilie 2014, s-a soldat cu moartea a cel puţin 2.500 de civili şi rănirea altor 9.000, a anunţat luni Biroul ONU pentru coordonarea problemelor umanitare (OCHA).

În raportul ‘Nevoile umanitare din Ucraina pentru 2018’, OCHA afirmă că 200.000 de oameni care trăiesc în zona frontului din estul Ucrainei sunt expuşi zilnic riscului de a-şi pierde viaţa sau de a fi răniţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.