StiripesursePoliticăProiecte-fantomă din bani europeni în Găgăuzia care s-au dovedit a fi...

Proiecte-fantomă din bani europeni în Găgăuzia care s-au dovedit a fi inutile

Publicat:

O parte din mijloacele grantului în valoare de trei milioane de euro oferit de Uniunea Europeană au fost utilizate de autoritățile din Găgăuzia pentru niște proiecte-fantomă care s-au dovedit a fi inutile.

Totodată, circa un milion de euro a fost cheltuit pentru remunerarea experților și angajaților, deși rezultatele muncii unora dintre ei s-au dovedit a fi inutile ori chiar au fost secretizate.

Citeşte şi: Vladimir Voronin ar fi fost internat în spital – Stiripesurse.md

Potrivit unei investigaţii Rise.md, proiectul „Susţinerea autorităţilor publice locale” a fost implementat în perioada 2017-2020. Totuși, unele din componentele acestuia lipsesc chiar și la trei ani distanță de la ultimul termen-limită”, indică autorii investigației jurnalistice „Proiecte-fantomă din bani europeni în Găgăuzia”.

„Una din direcțiile proiectului ținea de sporirea calității inițiativelor legislative. Cu acest scop a fost selectat un grup de experți care a elaborat 16 proiecte de lege. Totuși, nici unul din acestea nu este aprobat la nivel local chiar și la peste trei ani de la încheierea SLPA”, a relatat într-un comentariu pentru IPN autorul investigației, jurnalistul Piotr Garciu.


Potrivit investigației, chiar și la trei ani distanță de la încheierea proiectului, nu toate direcțiile din cadrul Comitetului Executiv al Găgăuziei sunt conectate sau utilizează sistemul electronic de circulație a documentelor, unul costisitor de altfel, deși pentru crearea acestuia au fost cheltuiți circa opt milioane de euro.

„Unul din obiectivele proiectului ținea de eficientizarea activităţii autorităţilor publice din Găgăuzia. În acest scop, autoritățile publice au implicat experţi internaţionali, bugetând pentru ei o remunerare în valoare de 900 de euro pentru o zi de muncă. Totuşi, unele din documentele elaborate de consultanți aşa şi se prăfuiesc uitate prin sertare. Totodată, autorităţile din autonomie nu au redus numărul de direcţii din cadrul Comitetului Executiv al Găgăuziei, chiar dacă un document de restructurare, la fel, a fost elaborat în cadrul proiectului”, a mai notat autorul investigaţiei.

Deşi o parte din bani a fost cheltuită fără vreun impact, o altă parte din grant a fost utilizată pentru a acoperi nişte cheltuieli neprevăzute iniţial.

Citeşte şi: Ce se mai aude despre televiziunile suspendate ale lui Șor și Plahotniuc

„Bunăoară, din bani europeni a fost făcută „reparaţie euro” în biroul başcanului şi în alte încăperi din sediul Executivului din Găgăuzia, chiar dacă din start în proiect nu au fost prevăzute astfel de mijloace. Totuşi, devierea de la cheltuielile prevăzute, inclusiv costurile reparaţiei, a fost secretizată atât de autorităţile din autonomie, cât şi de reprezentanţa UE în Moldova sub pretextul clauzei de confidenţialitate a Acordului de grant”, a mai precizat Piotr Garciu.

Potrivit estimărilor jurnaliştilor, „pe parcursul ultimilor opt ani, Uniunea Europeană a fost unul dintre cei mai importanţi donatori internaţionali pentru Găgăuzia, implementând în autonomie proiecte în valoare de peste 11 milioane de euro”.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Parlamentul primește atribuții noi în timpul stării de urgenţă

Legislativul va exercita control parlamentar asupra activității autorităților responsabile de gestionarea stărilor de urgență, iar durata acesteia va deveni mai flexibilă. Prevederile se regăsesc...

Fiodor Gagauz şi-a anunţat candidatura la funcția de bașcan al Găgăuziei

Fostul deputat Fiodor Gagauz va candida pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. El spune că a luat această decizie după consultări cu locuitorii regiunii...

USMF începe admiterea la studii superioare a studenților moldoveni

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a lansat concursul de admitere la studii superioare de licență, integrate și...

R. Moldova și România vor coopera mai strâns Educație şi Apărare

R. Moldova și România își vor consolida cooperarea pe domeniul de educație și apărare. În acest sens, reprezentanții Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.