StiripesurseDiasporaProtecţia frontierelor va determina soarta Uniunii Europene (cancelarul austriac)

Protecţia frontierelor va determina soarta Uniunii Europene (cancelarul austriac)

Publicat:

Soarta Uniunii Europene va fi determinată de protecţia frontierelor externe şi de capacitatea de a realiza o reformă de mari proporţii, a declarat joi cancelarul austriac Sebastian Kurz la o reuniune a Partidului Popular European (PPE) desfăşurată la Munchen, potrivit agerpres.

“Lipsa unei protecţii a frontierelor externe este începutul sfârşitului unei Europe fără frontiere interne”, a susţinut Kurz, citat de DPA.

Citește și : Regimul preşedintelui al-Assad ‘nu mai este ferit de represalii’, avertizează Netanyahu

Cancelarul, a cărui ţară va prelua în semestrul al doilea, de la Bulgaria, preşedinţia Uniunii Europene, a pledat pentru un buget european care să pună accentul pe prevenirea migraţiei ilegale şi să aloce mult mai multe fonduri pentru Frontex, agenţia de protecţie a frontierelor UE, în paralel cu sporirea atribuţiilor acesteia.

Cu o zi înainte, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, arătase la adunarea PPE că europenii trebuie să găsească “o reacţie comună la problemele migraţiei ilegale”.


Kurz s-a pronunţat şi pentru restrângerea Comisiei Europene şi desfiinţarea unuia din sediile Parlamentului European, cel de la Strasbourg, poziţie susţinută şi de Merkel.

În guvernul austriac de coaliţie condus de cancelarul Kurz este reprezentat, alături de Partidul Poporului, de orientare conservatoare, şi Partidul Libertăţii, de extremă dreaptă, care militează pentru reducerea imigraţiei.

Citește și : Vladimir Putin: Trupele ruse se vor afla în Siria atâta vreme cât Moscova ‘va avea acolo un interes’

PPE, alianţă politică de centru-dreapta din care fac parte 77 de partide cu orientare pro-europeană din ţări membre UE, şi-a reunit miercuri reprezentanţii la Munchen, pentru o conferinţă de trei zile, cu un an înaintea alegerilor pentru Parlamentul European.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.