StiripesurseDiasporaProtest în faţa biroului premierului maltez pentru a se intensifica căutarea...

Protest în faţa biroului premierului maltez pentru a se intensifica căutarea asasinilor jurnalistei Daphne Caruana Galizia

Publicat:

Un grup de activişti pentru justiţie a manifestat joi în faţa biroului premierului maltez Joseph Muscat pentru ca el să intensifice căutarea asasinilor jurnalistei Daphne Caruana Galizia, ucisă în urmă cu o lună în explozia maşinii sale sub care fusese plasată o bombă, relatează agerpres .

“Cine nu vrea să ştie este un idiot. Cine nu face nimic este un laş. Cine ştie dar nu face nimic este un complice”, au scris militanţii grupului Occupy Justice într-un mesaj pe care l-au lăsat în faţa uşii biroului şefului guvernului.

Citește și : Poliţia irakiană a descoperit o groapă comună cu osemintele a circa 20 de persoane în Salahudin (centrul Irakului), fost fief al grupării Stat Islamic

Ei au purtat tricouri pe care era inscripţionate ultimele cuvinte scrise pe blogul său de jurnalista anticorupţie: “Sunt escroci peste tot unde ne uităm acum, situaţia este disperată”.

Grupul a depus de asemenea o frunză de dafin, plantă devenită simbolul luptei şi curajului pentru activiştii anticorupţie după asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia.


“Domnule prim-ministru, sperăm că această frunză vă va aminti că se împlineşte o lună de când aşteptăm să răspundeţi solicitării noastre de a se face justiţie”, se mai arată în mesajul citit de activişti.

O manifestaţie a fost anunţată pentru joi seară în capitala La Valletta, la o lună după uciderea jurnalistei în vârstă de 53 de ani.

Asasinarea sa a stârnit indignare şi emoţie în rândul populaţiei din Malta, dar şi în presa internaţională.

Daphne Caruana Galizia a dezvăluit câteva din cele mai sumbre aspecte ale politicii din Malta, atacându-i cu virulenţă deopotrivă pe premierul laburist Joseph Muscat şi, mai recent, pe liderul opoziţiei.

După moartea sa, copiii săi au cerut demisia lui Muscat, acuzându-l că a creat o cultură a impunităţii care a transformat Malta într-o ‘insulă a mafiei’.

Poliţiştii responsabili de ancheta asupra morţii sunt în căutarea unui vehicul suspect văzut de martori în apropierea locului exploziei, deşi ei estimează că aceste informaţii sunt puţin fiabile, conform presei din arhipelag.

Niciun suspect nu a fost totuşi identificat până acum de anchetatorii maltezi, care sunt ajutaţi de experţi străini.

Guvernul a promis un milion de euro recompensă pentru orice informaţie care ar permite prinderea autorilor şi a celor care au comandat crima.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.