StiripesurseDiasporaProteste în Suedia şi în Franţa faţă de restricţiile din pandemie

Proteste în Suedia şi în Franţa faţă de restricţiile din pandemie

Publicat:

Mii de protestatari ai ieşit în stradă, sâmbătă, la Stockholm şi Goteborg, pentru a manifesta împotriva măsurilor cu privire la certificatul de vaccinare, relatează The Guardian, potrivit news.ro

Poliţia avertizase că ar putea exista ciocniri între grupuri de neonazişti şi opozanţi, însă manifestaţiile s-au desfăşurat în calm.

Citește și : Erdogan vrea să medieze conflictul dintre Rusia şi Ucraina! După vizita anunţată la Kiev, liderul de la Ankara are în vedere ‘un popas’ la Moscova

Certificatele de vaccinare au devenit obligatorii în Suedia din data de 12 ianuarie, pentru evenimente în spaţii închise la care participă cel puţin 50 de persoane. Peste 83 la sută din suedezii cu vârsta de peste 12 abni sunt vaccinaţi.

În Franţa, sute de oameni au participat la manifestaţii împotriva restricţiilor din pandemie, cu două zile înainte de înăsprirea măsurilor.


De luni, cei care doresc să meargă la restaurant sau în baruri, să participe la activităţi de divertisment sau să folosească mijloacele de transport interregional trebuie să fie posesori de certificat de vaccinare. Este vorba de persoanele care au cel puţin 16 ani.

Citește și : O nouă sub-variantă Omicron îi pune pe jar pe oamenii de ştiinţă

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.