Proteste violente în faţa parlamentului ucrainean

Publicat:

În jur de o mie de manifestanţi au luat cu asalt grilajele din faţa Parlamentului de la Kiev, provocând ciocniri cu forţele de ordine în care au fost răniţi mai mulţi oameni, potrivit autorităţilor, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

Formată din veterani ai războiului din Afganistan, mineri şi “lichidatori” folosiţi în timpul accidentului de la centrala nucleară de la Cernobîl, în 1986, mulţimea cerea salarii decente şi respectarea drepturilor sociale.


Citeşte şi: Un agent CIA, principala sursă de informaţii clasificate pentru Wikileaks

Reprezentanţi ai sectorului minier, a cărui sănătate economică a fost puternic afectată de cei patru ani de conflict armat şi de separatiştii proruşi din estul Ucrainei, au cerut de asemenea achitarea salariilor neplătite.

După ce au distrus grilajele ce protejau Parlamentul, manifestanţii au înfruntat forţele de ordine, potrivit unor imagini transmise de televiziunea ucraineană. În timpul acestor ciocniri, trei persoane au fost rănite, una a fost victima unui spray cu piper şi o alta a unei bătăi, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei de la Kiev, Andrii Krişcenko. Cel puţin o persoană a fost arestată, a precizat el.

Într-un comunicat, poliţia anunţă că a întărit efectivele sale de la faţa locului, cu peste 500 de poliţişti.

“Sincer, nu ne aşteptam la acest gen de acţiuni radicale”, a declarat deputatul Volodymyr Areşonkov, în timpul unui interviu pentru postul de televiziune “112”.

Citeşte şi: Italia pregăteşte un recensământ al ţiganilor şi îi va expulza pe cei care stau ilegal

Vicepreşedinta Parlamentului, Irina Gheraşcenko, s-a adresat de asemenea de la postul de televiziune “112” liderilor manifestanţilor, propunându-le să înfiinţeze un grup de iniţiativă. Mai mulţi reprezentanţi ai manifestanţilor au intrat apoi în clădirea Parlamentului pentru a purta negocieri.

În martie, confruntări între poliţie şi manifestanţi anticorupţie care au avut loc lângă Parlament s-au soldat cu zece răniţi. În septembrie 2015, ciocniri şi mai violente s-au soldat cu 141 de răniţi, dintre care mai mulţi grav. Manifestanţii se opuneau atunci adoptării unei reforme ce garanta mai multă autonomie regiunilor separatiste.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.