StiripesurseExterneProtestele din Başkiria sunt pedepsite cu condamnări la închisoare

Protestele din Başkiria sunt pedepsite cu condamnări la închisoare

Publicat:

Şase manifestanţi arestaţi în cursul protestelor din republica Başkiria din Urali, componentă a Federaţiei Ruse, au fost condamnaţi la închisoare pe termene scurte, a anunţat joi justiţia rusă, conform AFP, transmite stiripesurse.ro.

Cinci din pedepsele pronunţate sunt de câte zece zile de închisoare, iar una de 13 zile, arată sursa citată.

Vezi şi: Stamate o avertizează pe Maia Sandu (video): ‘Legislația nu permite acest lucru’ – Stiripesurse.md

Arestările au avut loc luni, în timpul primei manifestaţii în faţa tribunalului din Baimak, oraş cu circa 17.000 de locuitori în apropiere de frontiera cu Kazahstanul. Instanţa judeca în acel moment dosarul opozantului local Fail Alsînov, care se pronunţase împotriva războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei; el se opune de mai multă vreme şi exploatării de către Rusia a resurselor energetice ale Başkiriei.

Protestele au întrerupt şedinţa, iar tribunalul l-a condamnat pe Alsînov abia miercuri, fără public în sală. Disidentul va fi închis timp de patru ani pentru incitare la ură.


După pronunţare, au izbucnit ciocniri între forţele de ordine şi câteva mii de protestatari adunaţi în faţa clădirii pentru a-l susţine pe Alsînov – o demonstraţie neobişnuită în Rusia, remarcă AFP. Mulţimea a fost împrăştiată cu ajutorul gazelor lacrimogene şi au avut loc alte circa 20 de arestări, potrivit organizaţiei neguvernamentale OVD-Info, considerată de Rusia “agent străin”.

Protestele din Başkiria sunt pedepsite cu condamnări la închisoare

Preşedintele parlamentului regional, Konstantin Tolkacev, le-a cerut joi cetăţenilor din Başkiria să “îşi exprime opinia în cadrul legii, în special în contextul provocărilor şi într-un moment când se încearcă din străinătate destabilizarea situaţiei”. “Această adunare a oamenilor în apropiere de tribunalul din Baimak a provocat o adevărată furtună de acţiuni, în special ale celor care au plecat din Rusia şi încearcă să ne denigreze ţara şi poporul”, a susţinut el într-un comunicat difuzat prin Telegram.

Conducătorul Başkiriei, Radi Habirov, a avertizat într-un mesaj video că “nu va accepta extremismul şi încercările de destabilizare a situaţiei”.

Furia populară se manifestă foarte rar în Rusia, unde orice critică la adresa puterii poate fi pedepsită cu închisoarea, observă AFP. Cele mai recente proteste semnificative au avut loc în toamna lui 2022, în timpul campaniei de încorporare a sute de mii de rezervişti pentru războiul din Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Zeci de străini nu au fost lăsați să intre în țară

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 31...

Premierul Munteanu: „Moldova devine parte a economiei europene”

Republica Moldova va beneficia de investiții de peste 1 miliard de euro din partea companiilor private, inclusiv din UE, și a instituțiilor financiare internaționale. Citește...

Marta Kos la Chișinău: „Voi ați lucrat la propriul viitor și acest lucru va fi răsplătit”

Comisara europeană pentru extindere  Marta Kos, a declarat la Chișinău, în deschiderea conferinței investitorilor europeni, că deschiderea oficială a negocierilor pe cel mai important...

Maia Sandu, mesaj pentru investitorii europeni: „Când investiți în Moldova, investiți într-o țară al cărei viitor este ancorat în Europa”

Președinta Maia Sandu a deschis astăzi conferința de investiții Uniunea Europeană–Republica Moldova, alături de Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, și Prim-ministrul Alexandru Munteanu....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.