StiripesurseDiasporaProtestele din Berlin dau naștere unei dezbateri privind dreptul la întrunire

Protestele din Berlin dau naștere unei dezbateri privind dreptul la întrunire

Publicat:

Politicieni din întregul spectru politic din Germania dezbat abordarea faţă de protestele care au loc pe timp de pandemie, după ce mii de oameni au participat în weekend la o manifestaţie la Berlin fără a ţine cont de măsurile de igienă, relatează dpa, potrivit agerpres.

Libertatea de întrunire este “un drept legal deosebit de important”, a declarat pentru ediţia de luni a ziarului Sueddeutsche Zeitung ministrul justiţiei, Christine Lambrecht.

Vezi și: Doi astronauţi au amerizat cu capsula SpaceX – VIDEO

Ea a subliniat însă că regulile trebuie respectate pentru a limita contaminările cu noul coronavirus şi pentru a nu-i pune în pericol pe alţii.

“Nu am nicio înţelegere pentru manifestanţii care sfidează cu aroganţă acest lucru”, a declarat Lambrecht, membră a Partidului Social-Democrat (centru-stânga).


Armin Schuster, expert în afaceri interne în partidul cancelarului Angela Merkel, CDU (Uniunea Creştin-Democrată), a sugerat în ce-l priveşte interzicerea completă a demonstraţiilor de masă, cum a fost cea de la Berlin.

Poliţia a afirmat că 17.000 de oameni au luat parte sâmbătă la Berlin la un marş împotriva restricţiilor impuse de pandemie, iar un miting care a urmat a atras o mulţime de circa 20.000 de oameni.

Întrucât mulţi dintre participanţi nu respectau distanţa faţă de ceilalţi şi nu purtau măşti, poliţia a dispersat evenimentul, la începutul serii, menţionează dpa.

Citește și: Armata israeliană a deschis focul la granița cu Siria

Armin Schuster a apreciat, citat de Rheinische Post, că astfel de demonstraţii “ar trebui permise doar în condiţii mult mai stricte sau nu ar trebui permise deloc”.

La rândul său, un coleg al acestuia din CDU, Thorsten Frei, vicelider al formaţiunii în parlament, a subliniat că manifestaţiile trebuie restricţionate doar în cazuri excepţionale, “însă atunci când manifestaţiile în sine devin un risc ridicat, statul nu poate sta deoparte”, a consemnat Die Welt.

Citeşte şi:  Un director în cadrul PIMCO nu exclude posibilitatea ca Italia să intre în incapacitate de plată

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un moldovean din Italia riscă să fie amendat după ce a reparat strada din fața localului său

Un tânăr originar din Republica Moldova, stabilit în Italia, a ajuns în atenția autorităților după ce a reparat din proprie inițiativă gropile din fața...

VIDEO Moldovenii şi-au pus tricolorul pe umeri şi au încins o horă lângă Ambasada de la Moscova

Mai mulți moldoveni au dansat și au încins o horă la Moscova, în Federația Rusă. Potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, evenimentul a avut...

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.