StiripesurseDiasporaPurtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce s-a întâlnit la Kiev cu...

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce s-a întâlnit la Kiev cu Zelenski

Publicat:

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce, Ibrahim Kalin, s-a întâlnit sâmbătă la Kiev cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat biroul său, notează AFP, potrivit agerpres

Membră a NATO şi aliată a Ucrainei, Turcia încearcă încă de la începutul războiului să faciliteze o mediere între Moscova şi Kiev.

Citește și : Antonio Guterres nu vede tirurile cu rachetă de la Kiev din timpul vizitei sale ca pe un atac personal

Conţinutul discuţiilor nu a fost dezvăluit. Ibrahim Kalin a fost însoţit de viceministrul de externe Sedat Onal.

Turcia a găzduit de două ori negocieri directe între cele două părţi, la 10 martie la nivel ministerial la Antalya (sud) şi la 29 martie la Istanbul.


Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, încearcă în prezent să organizeze un summit la Istanbul între preşedintele rus Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski.

Citește și : China va continua cu strategia sa zero Covid; locuitorii închişi în Shanghai protestează lovind tigăi şi oale la ferestre

În cursul unei discuţii telefonice, joi, cu omologul său rus, Erdogan “şi-a exprimat dorinţa de a stabili o pace durabilă în regiune cât mai curând posibil, valorificând impulsul obţinut cu ocazia discuţiilor de la Istanbul”, potrivit preşedinţiei de la Ankara.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.