StiripesurseDiasporaPutin a efectuat o vizită în regiunea Kaliningrad şi a vorbit...

Putin a efectuat o vizită în regiunea Kaliningrad şi a vorbit despre obiectivul operaţiunilor din Ucraina

Publicat:

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a efectuat, joi, o vizită în regiunea Kaliningrad, o enclavă rusă situată la frontiera cu state din cadrul Uniunii Europene şi NATO, iar, cu ocazia deplasării, liderul de la Kremlin a încercat să justifice din nou intervenţia militară în Ucraina, informează mediafax.

Preşedintele Rusiei s-a întâlnit cu elevi, cu ocazia începerii noului an şcolar, abordând o serie de subiecte, din domeniile economic, aerospaţial şi al securităţii, inclusiv problema intervenţiei militare ruse în Ucraina, pe care Moscova o numeşte operaţiune militară specială. Putin a afirmat că operaţiunea din Ucraina are rolul protejării etnicilor ruşi din Donbas.

Citește și : Economia Rusiei s-a contractat cu 0,4% în primul semestru din 2022

“Misiunea noastră şi cea a soldaţilor este să oprim acest război pe care Kievul îl poartă în Donbas, pentru a proteja oamenii şi, desigur, pentru a apăra Rusia”, a declarat Vladimir Putin, citat de cotidianul Le Monde.

Liderul de la Kremlin a afirmat că locuitorii din Donbas “consideră că fac parte din spaţiul cultural şi lingvistic rus”.


Anterior, în februarie, Vladimir Putin afirma că obiectivul intervenţiei militare ruse este “demilitarizarea şi denazificarea Ucrainei”. Cu puţin timp înainte de începerea invaziei militare, Putin a recunoscut independenţa regiunilor separatiste ucrainene Doneţk şi Lugansk. Moscova se opune ferm integrării Ucrainei în NATO.

Statele Unite, Canada, Marea Britanie şi ţările Uniunii Europene au condamnat ferm încălcarea suveranităţii Ucrainei şi au impus sancţiuni masive împotriva Rusiei.

Citește și : Gazprom se aşteaptă la o creştere a veniturilor în 2022

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.