StiripesurseDiasporaPutin a promulgat denunţarea de către Rusia a Tratatului privind Forţele...

Putin a promulgat denunţarea de către Rusia a Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale în Europa

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat luni denunţarea de către Rusia a Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale în Europa (CFE), după ce Duma de Stat (Camera Deputaţilor) a Federaţiei Ruse a adoptat un act normativ în acest sens, transmite agenţia EFE, potrivit agerpres

Rusia suspendase din anul 2007 aplicarea acestui tratat, semnat în anul 1990 (şi actualizat în 1999) cu scopul de a preveni ca alianţele militare rivale din timpul Războiului Rece – NATO şi Pactul de la Varşovia – să poată acumula forţe convenţionale suficiente pentru lansarea unei ofensive.

Citește și : Coreea de Nord va organiza o reuniune cheie despre economie la începutul lunii iunie

Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale în Europa (CFE) a fost considerat la semnarea lui piatra unghiulară a arhitecturii de securitate în Europa, întrucât elimina avantajul cantitativ şi numeric pe care Uniunea Sovietică îl deţinea în privinţa armelor convenţionale. Tratatul stabileşte pentru fiecare ţară în parte plafoane cu numărul de tancuri, vehicule blindate, piese de artilerie grea, avioane de luptă şi elicoptere de atac pe care ţările NATO şi cele ale Pactului de la Varşovia (care formal încă exista la momentul semnării tratatului) le pot desfăşura între Atlantic şi Munţii Ural.

După mai mulţi ani de dezacorduri între Rusia şi NATO, Moscova a suspendat în 2007 implementarea obligaţiilor ce-i reveneau în cadrul tratatului CFE, invocând atunci planurile SUA de a desfăşura elemente ale scutului antirachetă în Polonia şi România, acţiune considerată de Rusia o ameninţare directă la adresa securităţii sale.


În urma anunţului Kremlinului că Rusia se retrage din Tratatul CFE, fostul preşedinte şi premier rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a declarat că Rusia îşi va creşte la capacitate maximă producţia de armament, în contextul războiului pe care l-a pornit contra Ucrainei.

Citește și : Acordul asupra datoriei SUA pregătit să fie înaintat Congresului

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.