StiripesurseDiasporaPutin anunţă reducerea bugetului alocat apărării

Putin anunţă reducerea bugetului alocat apărării

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat miercuri reducerea bugetului apărării în anul 2018, dar susţine că această diminuare nu va afecta planurile de reînzestrare a forţelor armate şi marinei cu echipamente noi, relatează portalul newsru.com, potrivit agerpres.

Putin a făcut o declaraţie în acest sens la o întrevedere la reşedinţa sa din afara Moscovei, Novo-Ogariovo, cu Vladimir Vasiliev, preşedintele grupului parlamentar al Rusiei Unite din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus). Stenograma acestei discuţii a fost publicată pe site-ul Kremlinului.

“În sesiunea de toamnă va trebui să lucrăm la Legea bugetului. Ne aşteaptă multă muncă şi vom discuta în mai multe rânduri despre toate aceste” reduceri, a spus Vladimir Putin.

În acest context, preşedintele rus a subliniat că “economii semnificative urmează să se facă în bugetul pe anul viitor” prin reducerea “unor articole din bugetul pentru apărare”.

“Acest lucru nu va afecta însă planurile noastre de reechipare a armatei şi marinei “, a spus preşedintele rus, adăugând că “toate comenzile angajate de stat pentru înzestrarea armatei vor fi executate”. Urmează să fie elaborat un nou plan de înzestrare a armatei, a adăugat şeful statului rus.


Potrivit presei ruse, mai mulţi bani vor fi alocaţi pentru dezvoltarea economică, sfera socială, sănătate, creşterea salariilor în special în sectorul public. Putin a dispus guvernului încă din luna mai indexarea salariilor pentru anumite categorii de bugetari.

Autorităţile ruse şi-au planificat să reducă cheltuielile din domeniul apărării de la 4,7% din PIB în 2016 la 2,9% din PIB în 2019, potrivit News Rambler Service.

În timpul conferinţei de presă anuale, Putin a declarat că “vom intra în această nişă de 2,8% şi ne vom menţine la acest nivel în următorii ani”.

Rusia cheltuieşte “prea mult” pe apărare şi aceste costuri vor fi reduse în următorii ani, a recunoscut recent preşedintele Putin, într-un film documentar realizat de cunoscutul regizor Oliver Stone, prezentat la începutul lunii iunie de reţeaua americană Showtime. “Vom reveni treptat la 2,7-2,8% din PIB în următorii trei ani”, a indicat Putin.

În 2016, ziarul economic Vedomosti a relatat despre o propunere a Ministerului de Finanţe de a reduce cheltuielile de apărare cu 6% în următorii trei ani.

Ales în funcţie pentru prima oară în urmă cu 17 ani, Vladimir Putin (64 de ani) nu a anunţat încă dacă va candida pentru un nou mandat de şase ani în alegerile prezidenţiale din martie viitor.

Putin a efectuat două mandate prezidenţiale consecutive de patru ani, între 2000 şi 2008, după care a devenit prim-ministru până în 2012, iar apoi din nou preşedinte. Ulterior, Constituţia rusă a fost amendată pentru a permite şefului statului să deţină mandate de şase ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.