StiripesurseDiasporaPutin îi răspunde tăios lui May: 'Trădătorii trebuie pedepsiţi!'

Putin îi răspunde tăios lui May: ‘Trădătorii trebuie pedepsiţi!’

Publicat:

Premierul britanic Theresa May i-a cerut vineri preşedintelui rus Vladimir Putin, în marja summitului G20 din Japonia, “să pună capăt actelor de destabilizare care ameninţă Marea Britanie şi pe aliaţii săi”, relatează AFP.

Fără acest lucru “nu va putea exista o normalizare a relaţiilor bilaterale”, a avertizat ea, potrivit unui purtător de cuvânt al Downing Street.

Citeşte şi: Prima zi a summitului G20 la Osaka

În cursul întrevederii cu Putin, May a spus că deţine “probe incontestabile că Rusia se află în spatele acestui atac”, referindu-se la otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia cu un agent neurotoxic.

În pofida tonului glacial al întrevederii, şefa guvernului britanic s-a declarat “deschisă la posibilitatea unei relaţii diferite, dar pentru acest lucru guvernul rus trebuie să aleagă o cale diferită”.


Autorităţile britanice au avut grijă să precizeze înainte de reuniune că această întâlnire bilaterală nu o reprezintă o normalizare a legăturilor cu Moscova.

Premierul britanic Theresa May a declarat înainte de întâlnirea cu Putin că cei doi suspecţi în otrăvirea unui fost agent dublu rus şi a fiicei sale ar trebui “aduşi în faţa justiţiei”, relatează dpa.

Marea Britanie a acuzat doi ofiţeri ruşi din serviciile de informaţii militare (GRU) că sunt responsabili de otrăvirea lui Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia cu un agent neurotoxic în oraşul englez Salisbury, în martie 2018.

“Rusia nu permite extrădarea cetăţenilor săi, dar mandate europene de arestare au fost emise pentru cei doi indivizi şi dacă pun piciorul în afara Rusiei vom face toate eforturile să fie aduşi în faţa justiţiei”, a declarat ea pentru BBC înainte de întâlnirea cu liderul de la Kremlin.

Citește și: Putin îi aruncă mănuşa lui Trump! Propunerea la care nu se aştepta nimeni

Putin a respins în trecut afirmaţiile Londrei privind implicarea statului rus în otrăvirea cu agent neurotoxic, sugerând că ambele părţi ar putea fi gata să lase incidentul în urmă.

“Cred că Rusia şi Marea Britanie sunt amândouă interesate să-şi restabilească relaţiile, cel puţin sper că vor fi făcuţi câţiva paşi preliminari”, a declarat el pentru Financial Times.

Putin a adăugat că spionii care îşi trădează ţara trebuie să fie pedepsiţi. “Nu spun că incidentul de la Salisbury reprezintă modul în care trebuie făcut acest lucru (…), dar trădătorii trebuie pedepsiţi”, a spus el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.