StiripesurseSintezePutin îl primeşte pe Bashar al-Assad la Kremlin şi critică ingerinţa...

Putin îl primeşte pe Bashar al-Assad la Kremlin şi critică ingerinţa străină în Siria

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a criticat prezenţa forţelor străine în Siria, salutând totodată “daunele considerabile” provocate rebelilor şi jihadiştilor, cu prilejul primirii aliatului său Bashar al-Assad în Rusia, a anunţat marţi Kremlinul, transmite AFP, potrivit agerpres.

În cursul acestei rare întâlniri tete-a-tete între cei doi şefi de stat, care a avut loc luni, Putin a apreciat că “teroriştii au suferit pagube considerabile” în Siria, unde forţele guvernamentale controlează, potrivit lui, “90% din teritoriu”.

Citeşte şi: Opoziţia lui Jonas Gahr Store câştigă alegerile în Norvegia – Black News

Vladimir Putin a subliniat pe de altă parte, conform unui comunicat de la Kremlin publicat marţi, că “principala problemă” a Siriei o reprezintă interferenţa străină pe teritoriul său.

“Forţele armate străine, fără o decizie a ONU, fără acordul dvs., sunt prezente în anumite zone ale ţării, ceea ce este în mod vădit contrar dreptului internaţional şi nu permite depunerea eforturilor maxime pentru consolidarea ţării şi progresul pe drumul către reconstrucţie”, a spus Putin.


El a asigurat totodată că Bashar al-Assad face “mult” pentru “a stabili un dialog cu adversarii politici”.

Bashar al-Assad a salutat la rândul său “rezultatele semnificative obţinute de Rusia şi Siria în ce priveşte eliberarea teritoriilor ocupate de combatanţi şi distrugerea terorismului”, conform transcrierii în rusă a remarcilor sale de către Kremlin.

El a admis, totuşi, că “procesele politice” întreprinse pentru a pune capăt războiului din Siria “s-au oprit”, dând vina pentru acest lucru în special asupra “influenţei distructive” a “anumitor state”.

“Unele state au impus sancţiuni poporului sirian ce pot fi caracterizate ca antiumane, antistatale şi nelegitime”, a adăugat liderul sirian.

Citeşte şi: Joe Biden va ţine un discurs în faţa Adunării Generale a ONU – Black News

Rusia a intervenit militar în Siria în 2015, permiţând forţelor lui Bashar al-Assad să recâştige cea mai mare parte a teritoriului pierdut în favoarea rebelilor şi jihadiştilor; Moscova dispune de baze militare pe teritoriul sirian.

Mai multe runde de discuţii susţinute de ONU nu au reuşit să pună capăt violenţelor din Siria, care au provocat circa 500.000 de decese şi milioane de persoane strămutate de la începerea conflictului, în 2011.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.