StiripesurseDiasporaPutin: Israelul este o ţară rusofonă

Putin: Israelul este o ţară rusofonă

Publicat:

Rusia consideră Israelul drept o ţară rusofonă, a afirmat preşedintele rus Vladimir Putin, în cadrul unui discurs pronunţat săptămâna aceasta la Moscova, în cursul unui eveniment organizat de United Israel Appeal, organizaţie sionistă responsabilă de strângerea de fonduri, în condiţiile în care în Israel trăiesc aproape două milioane de migranţi provenind din fostele republici ex-sovietice, relatează vineri publicaţia Times of Israel, scrie agerpres.

“Cetăţenii Rusiei şi Israelului sunt uniţi prin legături de familie, de rudenie şi prietenie. Este o adevărată reţea, o familie comună şi o spun fără exagerare. Israelul are aproape două milioane de cetăţeni vorbitori de limba rusă. Considerăm Israelul drept un stat rusofon”, a afirmat şeful statului rus.

Citește și : Nicolas Maduro va efectua curând o vizită în Rusia (Kremlin)

Putin a mai spus că va efectua o vizită în Israel în luna ianuarie, la invitaţia preşedintelui israelian Reuven Rivlin pentru a asista la ceremoniile consacrate împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare Auschwitz şi Zilei internaţionale de comemorare a Holocaustului.

“Desigur, voi profita de aceasta invitaţie”, a spus Putin.


Comerţul bilateral între statul israelian şi Rusia a crescut cu 9% în 2018 în raport cu anul precedent, a adăugat el.

Rusia menţine relaţii strânse cu unele ţări unde trăiesc rusofoni, oferindu-le condiţii comerciale avantajoase şi sprijin politic. Dar de asemenea a demonstrat un nivel ridicat de intervenţie, uneori ostil, faţă de ţări vorbitoare de limba rusă.

Citește și : Trump denunţă ca ‘ridicole’ acuzaţiile că ar fi avut o conversaţie ‘riscantă’ cu un lider străin

Sub Putin, Rusia şi-a întărit alianţa cu Iranul, în pofida ameninţărilor Teheranului de a distruge Israelul şi a presupuselor tentative ale sale de a dezvolta arma nucleară sau de altă natură în contextul conflictului dintre Republica islamică şi statul israelian. Totodată, Rusia sprijină regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi mişcarea Hezbollah şi este una dintre puterile majore din lume care întreţine relaţii oficiale cu responsabili ai Hamasului palestinian, notează publicaţia israeliană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.