StiripesurseȘtirile zileiPutin ordonă armatei să intensifice lupta împotriva noului coronavirus

Putin ordonă armatei să intensifice lupta împotriva noului coronavirus

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat armatei să desfăşoare manevre menite să-i sporească operativitatea în vederea luptei împotriva noului coronavirus în cazul în care va fi necesar, a anunţat miercuri Ministerul Apărării rus, citat de Reuters şi TASS, potrivit agerpres.

Ministerul Apărării rus a indicat, într-un comunicat, că manevrele, care vor fi efectuate în perioada 25-28 martie, vor include unităţi medicale de specialitate şi trupe de protecţie nucleară, biologică şi chimică.

Citește și: Senatul american îi face pofta lui Trump: Acord ISTORIC de 2.000 miliarde de dolari pentru relansarea economiei

Numărul celor contaminaţi cu noul coronavirus în Rusia a ajuns miercuri la 658, dintre care 410 doar la Moscova, la o zi după ce primarul Moscovei i-a transmis lui Putin că amploarea reală a problemei din capitala rusă depăşeşte cu mult cifrele oficiale, notează Reuters.

De altfel, potrivit Reuters, Moscova a introdus miercuri o serie de noi măsuri vizând să limiteze răspândirea noului coronavirus, inclusiv interdicţia temporară de a organiza evenimente publice şi suspendarea transportului public gratuit pentru persoanele de peste 65 de ani, a declarat primarul oraşului, Serghei Sobianin, pe site-ul său.


Primarul Moscovei a transmis că vor rămâne în funcţiune doar magazinele alimentare, băncile şi serviciile comunale.

Pe de altă parte, ministrul apărării rus, Serghei Şoigu, a anunţat miercuri că armata rusă a început testarea noii sale rachete hipersonice “Ţirkon”, care va intra în dotarea submarinelor nucleare şi care are o rază de acţiune de peste 1.000 km, transmit EFE şi TASS.

“Testele de zbor ale rachetei ‘Ţirkon’ cu lansare de pe mare sunt în curs de desfăşurare”, a declarat generalul de armată Serghei Şoigu, vorbind în Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), conform Interfax.

Racheta “Ţirkon” este, potrivit preşedintelui rus Vladimir Putin, capabilă să zboare cu o viteză de nouă ori mai mare decât cea a sunetului, are o autonomie de peste 1.000 km şi poate atinge atât ţinte terestre, cât şi maritime.

Ministrul apărării rus a declarat că procesul de modernizare industrială pentru producţia în serie a noii rachete balistice intercontinentale “Sarmat” a fost finalizat.

În aprilie anul trecut, Putin anunţase că “Sarmat” se afla în faza finală de testare.

Citește și: CUTREMUR puternic în Rusia. Pericolul producerii unui tsunami se menţine!

În 2018, el afirmase că această rachetă balistică intercontinentală va intra în serviciu în 2021 şi va înlocui racheta “Satan”.

Preşedintele rus declarase atunci despre această armă că “are un domeniu de aplicare practic nelimitat”, care poate străpunge sistemul antirachetă al SUA. “Este o armă teribilă, capabilă să lovească ţinte zburând peste Polul Nord şi Polul Sud”, a menţionat el.

Capacitatea de luptă a forţelor armate ruse s-a dublat din 2012, ceea ce ar permite Rusiei să menţină o “paritate strategică” cu NATO, a afirmat Serghei Şoigu. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.