StiripesurseExternePutin: Principalul obiectiv al acordului privind cerealele ucrainene nu a fost...

Putin: Principalul obiectiv al acordului privind cerealele ucrainene nu a fost atins

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a estimat sâmbătă că principalul obiectiv al acordului privind cerealele ucrainene, care expiră pe 17 iulie, nu a fost atins, în cursul unei convorbiri telefonice cu omologul său sud-african Cyril Ramaphosa, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Vladimir Putin a subliniat că obligaţiile stabilite în memorandumul Rusia-ONU privind ridicarea obstacolelor la exportul de produse alimentare şi îngrăşăminte ruseşti nu sunt încă îndeplinite”, a transmis Kremlinul într-un comunicat după convorbire.

Citește și : Dorin Recean anunţă când va pune noi oameni în locul miniştrilor demisionari

Potrivit acestui comunicat, “principalul obiectiv al acordului, livrarea de cereale ţărilor care au nevoie, mai ales pe continentul african, nu a fost realizat”.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care mediază între Kiev şi Moscova, a asigurat vineri că Vladimir Putin este “de acord” în ce priveşte prelungirea acordului privind cerealele ucrainene, semnat acum un an la Istanbul şi prelungit deja de două ori.


Acordul, care în decurs de un an a permis plecarea a aproape 33 de milioane de tone de cereale din porturi ucrainene în pofida conflictului, urmează să expire luni la miezul nopţii ora Istanbulului (21.00 GMT).

Citește și : Premierul Recean a audiat raportul privind securitatea Aeroportului Internațional Chișinău

Pe de altă parte, preşedintele rus-african a discutat cu omologul său rus despre pregătirile pentru summitul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) din Africa de sud de la sfârşitul lui august, la care este invitat şi Putin, în pofida mandatului de arestare emis împotriva sa de Curtea penală internaţională. Cei doi lideri au discutat de asemenea, potrivit Kremlinului, despre summitul Rusia-Africa prevăzut pentru sfârşitul acestei luni la Sankt Petersburg, precum şi despre iniţiativa de pace în Ucraina susţinută de mai mulţi lideri africani.

Putin şi Ramaphosa au “convenit” să aibă o întâlnire bilaterală în marja summitului din Rusia, a mai precizat preşedinţia rusă.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Eugen Tomac a fost nominalizat oficial pentru funcția de premier al României

Preşedintele român, Nicuşor Dan, a anunţat despre nominalizarea lui Eugen Tomac, europarlamentar şi consilier onorific al şefului statului, pentru funcţia de premier. Citește și: Maia...

Panică pe aeroportul din Frankfurt. S-a rupt trenului de aterizare al unui Boeing-787. Sunt răniți

Mai mulți membri ai personalului au fost răniți după ce partea din față  a trenului de aterizare al unui avion Boeing 787 al companiei...

Atac armat la un bal de absolvire în California. Un adolescent – ucis

Un bărbat înarmat a deschis focul miercuri la ceremonia de absolvire de la un liceu din California, omorând un adolescent și rănind alți trei,...

UE vrea să dea undă verde centrelor de repatriere în afara Europei

UE se pregătește să aprobe controversata lege privind migrația, care permite centre de repatriere în afara blocului comunitar, prelungește perioadele de detenție și introduce...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.