StiripesurseDiasporaPutin: Rusia va face totul pentru a preveni ameninţările la adresa...

Putin: Rusia va face totul pentru a preveni ameninţările la adresa securităţii Crimeii

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va face totul pentru a preveni ameninţările la adresa securităţii peninsulei Crimeea şi a oraşului-port Sevastopol, anexate în 2014 de Moscova în urma unor referendumuri considerate ilegale de către Occident, care a impus sancţiuni Rusiei, relatează EFE, potrivit agerpres.

“Fără îndoială, problemele de securitate reprezintă o prioritate pentru Crimeea şi Sevastopol, în special astăzi”, pe fondul campaniei militare a Rusiei în Ucraina, a subliniat şeful statului în cadrul unei videoconferinţe privind dezvoltarea socio-economică a peninsulei.

Citește și : PLANUL Kremlinului pentru Moldova

Putin a făcut aceste declaraţii în faţa liderului instalat de Moscova în Crimeea, Serghei Axionov, între alţi oficiali, în ajunul celei de-a noua aniversări de la anexarea peninsulei ucrainene şi a principalului său port, la 18 martie 2014.

“Aş dori să-i felicit pe locuitorii din Crimeea, pe locuitorii din Sevastopol, pe toţi cetăţenii ţării noastre cu ocazia apropiatei Zile a Reunificării Crimeii cu Rusia”, a declarat Putin.


Preşedintele rus a subliniat că, în urmă cu nouă ani, locuitorii din Crimeea şi Sevastopol au luat o “decizie istorică definitivă şi fără echivoc: să facă parte din nou şi pentru totdeauna dintr-o ţară mare şi unică”.

La 18 martie 2014, Vladimir Putin a semnat tratatul de anexare a peninsulei ucrainene Crimeea şi a oraşului-port Sevastopol, după două referendumuri separate în care locuitorii din Crimeea ar fi susţinut încorporarea acesteia în Rusia în proporţie de 96,77%, iar cei din portul Sevastopol – considerat un oraş cu statut federal – în proporţie de 95,6%.

Încorporarea acestora la Rusia a fost pecetluită trei zile mai târziu, notează EFE.

În campania militară pe care Putin a declanşat-o la 24 februarie la scară largă în Ucraina, Rusia a reuşit să creeze un coridor terestru între Donbas, în estul Ucrainei, şi Crimeea, în sud, care are nevoie de resurse hidrologice, energetice şi agricole din sudul Ucrainei pentru a supravieţui.

Odata cu anexarea ilegală, în septembrie anul trecut, a regiunilor ucrainene Lugansk, Doneţk (est), Zaporojie şi Herson (sud), Rusia a transformat Marea Azov într-o mare interioară, ceea ce asigură securitatea Crimeii, care a creat, de asemenea, o linie de fortificaţii.

Cu toate acestea, în ultimele 13 luni de la declanşarea invaziei ruse, Crimeea a fost ţinta a cel puţin două atacuri, ce au fost atribuite de Moscova ucrainenilor.

În august 2022, peninsula a fost scena unei operaţiuni de sabotaj împotriva unui arsenal al armatei ruse şi a unor explozii suspecte pe un aerodrom rusesc.

În octombrie, podul peste strâmtoarea Kerci, care leagă Crimeea de Rusia, ”bijuteria coroanei” lui Putin, a fost grav avariat de un atac cu o maşină capcană atribuit de Moscova Ucrainei.

Vicepremierul rus Marat Husnulin, a declarat vineri că, în curând, pe partea rutieră a podului vor putea începe să circule camioanele de mici dimensiuni, iar cea de-a doua linie de cale ferată urmează să fie redeschisă până în 1 iulie. Cele două benzi pentru autoturisme au fost deja redeschise.

Ucraina nu a încetat să declare că, mai devreme sau mai târziu, va elibera teritoriul ocupat.

Citește și :  Slovacia trimite Ucrainei avioane MiG-29 şi o parte din sistemul de apărare antiaeriană Kub

Din 2020, Kievul marchează Ziua rezistenţei la ocupaţia Republicii Autonome Crimeea şi a oraşului Sevastopol la 26 februarie, dată la care a avut loc cea mai mare demonstraţie în sprijinul integrităţii şi unităţii statului ucrainean, în 2014, la Simferopol, centrul administrativ al peninsulei.

În august 2021, Ucraina a lansat Platforma Crimeea, în încercarea de a atrage sprijin internaţional pentru recuperarea peninsulei şi care în ultimul an a cerut Rusiei să pună capăt imediat ostilităţilor şi să îşi retragă trupele din teritoriile ocupate în Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.