StiripesurseDiasporaPutin: Sancţiunile americane împotriva Rusiei sunt motivate de competiţia politică internă...

Putin: Sancţiunile americane împotriva Rusiei sunt motivate de competiţia politică internă din SUA

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că sancţiunile americane împotriva Rusiei sunt motivate de competiţia politică internă din SUA şi reprezintă o “enigmă” pentru Moscova, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres

Putin a afirmat, în cadrul unui discurs susţinut la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, că SUA sunt deschise în acţiunile lor de a întârzia dezvoltarea Rusiei.

Citește și : Autorităţile italiene au găsit o tonă de cocaină ascunsă printre banane

Totuşi, Vladimir Putin a spus vineri că vrea să găsească modalitatea de a ameliora relaţiile Moscovei cu SUA la summitul de pe 16 iunie de la Geneva, împreună cu omologul său Joe Biden. “Trebuie să găsim o cale de a reglementa aceste relaţii care sunt în prezent la un nivel foarte prost”, a menţionat liderul rus la Forumul Economic de la Sankt Petersburg.

“Noi nu avem niciun dezacord cu SUA, ei au un singur dezacord: vor să ne limiteze dezvoltarea, o afirmă public, şi tot restul decurge de aici”, a adăugat el.


De asemenea, Putin a respins criticile occidentale cu privire la democraţia în Rusia, evocând modul în care sunt reprimate manifestaţiile în SUA, de exemplu atunci când pe 6 ianuarie manifestanţii pro-Trump au invadat Congresul, sau în Europa, unde se folosesc din abundenţă “gloanţe de cauciuc”.

În plus, Vladimir Putin a recunoscut că şi-ar dori ca ţările europene să plătească pentru gazul rusesc mai degrabă în euro decât în dolari.

“Euro este total acceptabil pentru noi pentru plăţile la gaz. Asta s-ar putea face şi ar trebui probabil să se facă”, a spus Putin în cadrul unei discuţii prin videoconferinţă cu cancelarul austriac Sebastian Kurz la acelaşi eveniment.

Joi, ministrul de finanţe Anton Siluanov a indicat că Fondul suveran rus, unde ajung în special veniturile din exporturile de petrol, va lichida toate activele sale în dolari în termen de o lună, pe fondul noilor sancţiuni americane.

Citește și : Elevii din Spania vor fi vaccinaţi cu două săptămâmi înainte de începerea noului an şcolar

Potrivit mai multor observatori, această declaraţie ar avea mai mult o miză politică decât economică, înainte de summitul în care cei doi lideri urmează să se întâlnească pentru prima dată la Geneva, pe fondul tensiunilor puternice între Washington şi Moscova.

Kremlinul face eforturi de ani de zile să decupleze economia rusă de moneda americană, care nu poate fi ocolită în comerţul mondial, dar care face Rusia mai vulnerabilă la sancţiunile Washingtonului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.