StiripesurseDiasporaPutin se declară deschis la limitarea mandatelor prezidenţiale

Putin se declară deschis la limitarea mandatelor prezidenţiale

Publicat:

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat joi că este deschis posibilităţii de modificare a Constituţiei Rusiei, inclusiv la propuneri de creştere a puterii parlamentului şi de limitare a numărului de mandate prezidenţiale, indiferent de cine le exercită, relatează Reuters, scrie agerpres.

Problema schimbării constituţionale în Rusia este urmărită atent pe fondul speculaţiilor despre propriile ambiţii politice ale lui Putin.

Citește și : Guvernul lui BoJo RETEAZĂ orice speranță de independență a Scoției

Aflat la putere fie ca preşedinte, fie ca prim-ministru din 1999, Putin, în vârstă de 67 de ani, urmează să renunţe la funcţie în 2024, când se încheie al patrulea său mandat prezidenţial. Conform actualei constituţii, care interzice exercitarea a mai mult de două mandate prezidenţiale consecutive, Putin este împiedicat să candideze din nou imediat.

Criticii l-au acuzat că încearcă totuşi să se menţină la putere şi după 2024, sugerând că ar putea schimba constituţia fie pentru a conduce din nou ţara din fotoliul de preşedinte, fie pentru a transfera puterea parlamentului şi a-şi asuma un rol crescut în calitate de prim-ministru, fie pentru a conduce un nou stat de uniune format din Rusia şi Belarusul vecin.


Putin a declarat joi că este deschis ideii de a face modificări constituţionale în ceea ce priveşte puterile parlamentare şi instituţiile preşedinţiei şi primului ministru, dar a spus Rusia ar trebui să dea dovadă de prudenţă. “Nu este posibil de a face schimbări decât după o pregătire şi o discuţie aprofundată în societate. Trebuie să fii foarte atent”, a spus Putin la tradiţionala sa conferinţă de presă anuală.

Citește și : Liderul catalan întemniţat Oriol Junqueras cere libertate, după decizia favorabilă a CJUE

El a sugerat că ceea ce s-ar putea schimba în legătură cu mandatele prezidenţiale ar fi eliminarea termenului ”consecutiv” . O astfel de modificare ar exclude orice revenire a lui Vladimir Putin la Kremlin după 2024, când al doilea său mandat consecutiv se încheie. Într-adevăr, el nu ar mai putea părăsi preşedinţia doar pentru un timp şi apoi să revină, aşa cum a făcut în 2012, după ce a exercitat funcţia de prim ministru timp de patru ani (2008-2012), explică AFP.

Acest tip de alternanţă “deranjează anumiţi politologi, actori ai societăţii”, a spus Putin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.