StiripesurseȘtirile zileiPutin şi Biden s-ar putea întâlni faţă în faţă la începutul...

Putin şi Biden s-ar putea întâlni faţă în faţă la începutul anului viitor

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Joe Biden ar putea avea o întrevedere faţă în faţă la începutul lui 2022, însă ei ar putea discuta prin videoconferinţă până atunci, la sfârşitul acestui an, informează miercuri, citând surse, cotidianul rus Kommersant, preluat de Reuters, potrivit agerpres.

Joe Biden a avut o întrevedere cu Vladimir Putin în iunie, la Geneva, în condiţiile în care relaţiile ruso-americane de după Războiul Rece sunt afectate de o serie de probleme, printre care Ucraina, Siria şi plasarea în detenţie a opozantului Aleksei Navalnîi.

Citeşte şi: 21 de oameni au scăpat cu viaţă după prăbuşirea unei clădiri în Turcia (VIDEO) – Black News

Potrivit Kommersant, cele două părţi nu au convenit încă asupra detaliilor unei noi runde de negocieri, însă un plan preliminar prevede organizarea unei conferinţe video la sfârşitul acestui an, care să fie urmată de o întrevedere în persoană la începutul anului viitor.

Cotidianul precizează că cei doi lideri ar urma să discute despre o serie întreagă de acorduri asupra cărora ei au convenit la summitul de la Geneva şi că discuţiile vor avea o agendă amplă.


Citeşte şi: Franţa va relansa construcţia de reactoare nucleare – Black News

Kremlinul a declarat marţi că nu există încă un calendar ferm pentru o nouă rundă de negocieri, dar că atât Moscova, cât şi Washingtonul consideră că aceste negocieri sunt necesare.

“Există o înţelegere asupra faptului că o întrevedere este necesară, că trebuie să continue comunicarea între cei doi preşedinţi”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 5 iunie în Istorie

5 iunie este a 156-a zi a calendarului gregorian și ziua a 157-a în anii bisecți. Sărbătorile zilei de 5 iunie (BOR) Sf. Sfințit Mc. Dorotei,...

Horoscop 5 iunie 2026

Energie, surprize şi dorinţă de relaxare pentru multe zodii. Berbecii primesc o invitaţie neaşteptată, Gemenii atrag oportunităţi sociale, iar Vărsătorii pot transforma o simplă...

Aur în valoare de 40.000 de euro, descoperit de angajatul unei primării în timp ce tundea gazonul

Zece lingouri de aur sigilate au fost descoperite într-o pajiște, fără proprietar, fără explicații și cu un termen de șase luni care s-a încheiat...

Motivul pentru care pisica ta adoră să stea tolănită pe laptop: face parte dintr-o stratagemă

Proprietarul unei pisici adorabile și prețuite? Atunci sunt șanse mari să strice totul din nou blocându-ți vizualizarea acestei pagini - mai ales dacă citești...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.