StiripesurseȘtirile zileiQassem Soleimani a fost înmormântat

Qassem Soleimani a fost înmormântat

Publicat:

Generalul iranian Qassem Soleimani a fost înmormântat miercuri în oraşul său natal, Kerman, la numai câteva ore după ce Iranul a atacat cu rachete două baze militare din Irak, folosite de SUA, relatează CNN, potrivit agerpres.

Atacul iranian a fost o replică la uciderea lui Soleimani de către o dronă americană, vinerea trecută, la Bagdad.

Vezi și: Iranul ATACĂ o bază americană din Irak – VIDEO

Teheranul a anunţat trei zile de doliu naţional pentru moartea generalului, iar în ultimele zile la ceremoniile funerare în onoarea acestuia au participat mulţimi de oameni atât în Irak, cât şi în Iran.

Miercuri, iranienii îndoliaţi s-au adunat la Kerman, unde a avut loc în cele din urmă înhumarea, amânată marţi din cauza aglomeraţiei. O busculadă pe străzile pline cu zeci de mii de oameni s-a soldat cu cel puţin 56 de morţi şi 213 răniţi, conform canalului de ştiri IRINN al radioteleviziunii naţionale iraniene.


Citește și: Un avion de pasageri S-A PRĂBUȘIT în Iran. Cel puțin 170 de oameni au murit!

Funeraliile au început miercuri în zori. Sicriul lui Soleimani a fost purtat pe umeri de susţinători până la cimitir, unde urma să fie coborât în pământ în aşa-numitul “sector al martirilor”. Mulţimea a îngenuncheat lângă sicriu şi a depus flori deasupra; mulţi din cei prezenţi şi-au dat mâinile, rugându-se şi închinându-se, fără a-şi ascunde lacrimile. Peste tot, în mulţime şi pe clădirile din jur, puteau fi văzute fotografii ale generalului şi bannere cu chipul acestuia; pe unul din bannere scria “Victoria e aproape”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.