StiripesurseȘtirile zileiR. Moldova nu-și poate armoniza legislația cu cea europeană

R. Moldova nu-și poate armoniza legislația cu cea europeană

Publicat:

R. Moldova nu-și poate armoniza legislația cu cea europeană

Noi putem deschide negocierile oficiale de aderare la Uniunea Europeană, dar nu avem capacități instituționale la ora actuală pentru a armoniza legislația R. Moldova cu cea europeană.

Citeşte şi: Curtea Constituțională: Marina Tauber ar putea participa la alegerile locale în calitate de candidat independent – Stiripesurse.md

De această părere este fostul președinte al Curții Constituționale a R. Moldova, Alexandru Tănase, care a precizat că este nevoie de concesii pe anumite domenii astfel încât țara noastră să poată adera la blocul comunitar, transmite Tvr Moldova.

„Procese ireversibile nu există când este vorba de viața publică, acolo sunt schimbătoare. Problema nu cred că rezidă tocmai în oportunitățile pe care le are R. Moldova, ci mai degrabă în capacitățile pe care le are. Noi putem deschide negocierile oficiale cu UE, dar întrebarea mea e: avem capacități instituționale la ora actuală pentru a armoniza legislația moldovenească cu cea europeană? Doar pe zona agriculturii avem mii de acte care trebuie armonizate cu legislația locală. Sunt o sumedenie de capitole de negocieri foarte sensibile pentru noi fără de care aderarea la UE nu va fi posibilă. State mai mari decât R. Moldova au avut de făcut concesii pe zone foarte importante, inclusiv pe zona energetică. În Moldova nu avem oameni care să lucreze în instituții suficienți pentru a face față acestei provocări”, a declarat Alexandru Tănase, fostul președinte al Curții Constituționale.

R. Moldova nu-și poate armoniza legislația cu cea europeană

„Sondajele arată un număr mai mare de alegători care sunt pentru integrarea europeană, peste 50 la sută, decât cei cărora le-ar plăcea să ne aliem cu Rusia. Interesant cum gândesc că se poate face lucrul acesta acum, cu Ucraina. Cu cetățenii nu se lucrează, nu se spune că situația s-a schimbat cu războiul”, susține editorialistul Nicolae Negru.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.