StiripesurseDiasporaR.Moldova va încuraja dezvoltarea interacţiunii cu UE în timpul preşedinţiei sale...

R.Moldova va încuraja dezvoltarea interacţiunii cu UE în timpul preşedinţiei sale semestriale a OCEMN

Publicat:

Republica Moldova, care va deţine în prima jumătate a anului viitor preşedinţia în exerciţiu a OCEMN – Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră -, va promova o cooperare orientată spre rezultate tangibile pentru regiune, un dialog autentic, constructiv, precum şi o conectivitate mai bună între state, a declarat ministrul moldovean al afacerilor externe şi integrării europene, Nicu Popescu, informează vineri un comunicat de presă al diplomaţiei de la Chişinău, potrivit agerpres

Şeful diplomaţiei Republicii Moldova a participat la reuniunea desfăşurată prin videoconferinţă a Comitetului miniştrilor afacerilor externe ai OCEMN, care au efectuat un bilanţ al mandatului semestrial la preşedinţia acestei organizaţii deţinut de Georgia şi au salutat preluarea acestui mandat de către R.Moldova, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022.

Citește și : Rusia vrea negocieri de securitate rapide şi o nouă convorbire între Putin şi Biden

“O atenţie deosebită va fi acordată cooperării sectoriale, sporirii productivităţii grupurilor de lucru, cooperării în domeniul transformărilor digitale între statele membre. Ţinând cont de importanţa parteneriatului cu UE, în cadrul preşedinţiei în exerciţiu, Republica Moldova va încuraja dezvoltarea interacţiunii
OCEMN-UE, spre beneficiul tuturor statelor membre ale organizaţiei” – a spus ministrul de externe şi vicepremierul Popescu.

Acesta a mai punctat că acţiunile Republicii Moldova vor urmări consolidarea cooperării regionale cu un accent pe relaţiile economice în scopul dezvoltării sustenabile a regiunii extinse a Mării Negre, precum şi sporirea păcii, stabilităţii şi prosperităţii, în conformitate cu angajamentele stipulate în Carta OCEMN.


OCEMN este o organizaţie regională de cooperare inter-guvernamentală în domeniul economic şi sectorial aferent. Membrii organizaţiei sunt 13 state: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Turcia, Ucraina şi Macedonia de Nord.

Citește și : NATO respinge solicitarea Rusiei de a renunţa la aderarea Ucrainei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.