StiripesurseSinteze'Războiul' dintre kurzi şi irakieni s-a soldat cu 30 de morţi...

‘Războiul’ dintre kurzi şi irakieni s-a soldat cu 30 de morţi într-o singură săptămână

Publicat:

Confruntările sporadice dintre forţele irakiene şi combatanţii kurzi din nordul Irakului s-au soldat cu circa 30 de morţi şi peste 60 de răniţi într-o săptămână, în principal în rândul kurzilor, potrivit unor cifre difuzate duminică seara de către protagonişti, relatează AFP, potrivit agerpres.

Forţele irakiene au reuşit vinerea trecută să preia controlul tuturor zonelor disputate între Bagdad şi Erbil în nordul ţării şi i-au împins pe combatanţii kurzi înspre frontierele regiunii lor autonome, ca reacţie la referendumul privind independenţa pe care kurzii din Irak l-au organizat la sfârşitul lunii septembrie, la iniţiativa preşedintelui lor, Massoud Barzani.

Potrivit unui comunicat al Comandamentului comun al operaţiunilor (JOC), care regrupează forţele irakiene în ansamblul lor, ”doi membri ai forţelor federale au fost ucişi” la Altun Kupri, în nordul provinciei Kirkuk.

Citeşte şi: Erupţie vulcanică pe una din insulele Solomon

Această zonă agricolă ”a devenit o bază teroristă” a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) din Turcia şi a aripii sale iraniene (PJAK), considerate drept ”teroriste” de către Ankara şi aliaţii săi occidentali, a indicat Comandamentul comun, precizând că forţele federale au fost în acea zonă ţinta ”unor tiruri cu rachete antitanc Milan furnizate de către guvernul german” kurzilor.


Purtătorul de cuvânt al unităţilor paramilitare Hachd al-Chaabi, dominate de miliţii şiite susţinute de către Iran şi formate pentru a lupta împotriva grupării Stat Islamic, a indicat printre altele că forţele sale au pierdut trei oameni.

De partea kurdă, comandantul frontului de sud din Kirkuk, Wasta Rassoul, indica vineri că 26 de combatanţi au fost ucişi şi 67 răniţi în decurs de-o săptămână.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.