StiripesurseExterneReacția Kremlinului după ce Trump a dezvăluit că a vorbit cu...

Reacția Kremlinului după ce Trump a dezvăluit că a vorbit cu Putin

Publicat:

Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a declarat că nu poate nici confirma, nici infirma informațiile privind discuțiile dintre liderul rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump pe tema Ucrainei, potrivit TASS.

Reacția Kremlinului vine după ce New York Post a scris că Donald Trump a anunțat că a discutat cu Vladimir Putin despre oprirea războiului din Ucraina. „Mai bine nu spun”, a răspuns președintele american când a fost întrebat de câte ori a vorbit cu liderul de la Kremlin, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Întrebat de TASS despre această informație din presa americană, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, a dat un răspuns complicat și evaziv, în care a vorbit de „multiple” comunicări pe „diferite canale” și de faptul că s-ar putea să fie lucruri cu care să nu fie la curent.

„Ceea ce putem spune despre aceste știri: pe măsură ce administrația de la Washington își desfășoară activitatea, există multe comunicări diferite. Iar aceste comunicări se desfășoară prin diferite canale. Și, desigur, în mijlocul multitudinii de astfel de comunicări, eu personal pot să nu știu ceva, pot să nu fiu la curent cu ceva”, a declarat Dmitri Peskov.


Deci, în acest caz, nu pot nici să confirm, nici să infirm”, a concluzionat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Trump ar fi vorbit cu Putin cât a fost Biden președinte

Putin a vorbit ultima dată cu fostul președinte american Joe Biden în februarie 2022, cu puțin timp înainte să ordone începerea invaziei în Ucraina. Cei doi lideri au discutat atunci timp de aproximativ o oră, potrivit Kremlinului.

Jurnalistul Bob Woodward de la Washington Post a scris în cartea sa „Război” publicată anul trecut că Trump a vorbit direct cu Putin de până la șapte ori după ce a părăsit Casa Albă în 2021.

Întrebat dacă acest lucru ar fi adevărat într-un interviu pentru Bloomberg de anul trecut, Trump a răspuns: „Dacă am făcut-o, a fost o chestie deșteaptă”. Kremlinul a negat afirmația lui Woodward.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Alimentul care se detașează net pentru sănătatea inimii, potrivit unui cardiolog

Avocado scade colesterolul rău, reduce tensiunea arterială și combate inflamația - toate în același timp. Un cardiolog de la Universitatea Tufts îl numește cel...

O banană de milioane de dolari a fost furată dintr-un muzeu din Franța

O banană care făcea parte din celebra operă „Comedian”, realizată de artistul italian Maurizio Cattelan, a fost furată dintr-un muzeu din estul Franței, au...

Cea mai înaltă clădire din lume prinde contur. Va avea 1 kilometru înălțime

Prima clădire din lume care va atinge 1 kilometru înălțime a depășit pragul de 100 de etaje. Turnul Jeddah din Arabia Saudită se apropie de...

Surpriză în era AI: hârtia își recâștigă cititorii

În timp ce inteligența artificială și rețelele sociale au transformat modul în care oamenii consumă informația, publicațiile tipărite și revistele realizate independent cunosc o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.