StiripesurseȘtirile zileiReacția MAE, după ce trei moldoveni au fost reținuți la Paris,...

Reacția MAE, după ce trei moldoveni au fost reținuți la Paris, pentru acte de vandalism: Condamnăm cu fermitate acțiunile acestor cetățeni

Publicat:

Reacția MAE, după ce trei moldoveni au fost reținuți la Paris, pentru acte de vandalism: Condamnăm cu fermitate acțiunile acestor cetățeni

Autoritățile de la Chișinău regretă și condamnă acțiunile celor trei moldoveni care au fost reținuți la Paris, pentru acte de vandalism. Cetățenii Republicii Moldova au fost plasați în arest, fiind suspectați că au aplicat pe ziduri șabloane de tip graffiti ce reprezintă sicrie, însoțite de mențiunea „Soldat francez în Ucraina”.

„Ne exprimăm regretul profund pentru acest incident și condamnăm cu fermitate acțiunile acestor cetățeni, care fac parte dintr-o strategie hibridă menită să afecteze imaginea internațională a țării noastre. Autoritățile din Chișinău sunt pe deplin dispuse să colaboreze cu partea franceză pentru a clarifica toate circumstanțele acestor fapte și pentru a atrage persoanele responsabile la răspundere”, a precizat Ministerul Afacerilor Externe (MAE), într-un comunicat, potrivit radiomoldova.md.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

În momentul arestării suspecților, care a avut loc vineri seară, cei trei aveau asupra lor vopsea, mănuși și șabloane, scrie news.ro.

Desenele au fost descoperite vineri pe mai multe clădiri din arondismentul 7 al Parisului, inclusiv la parterul unui bloc de apartamente. Șabloanele graffiti, care măsurau 30 de centimetri pe 30 de centimetri, au fost imprimate pe ziduri cu vopsea roșie.


Un grup a revendicat acțiunea, indicând prezența graffiti-ului și în alte locuri din Paris. „Această acțiune a fost un răspuns la acțiunile nepotrivite ale autorităților franceze față de activiștii noștri care au depus sicrie lângă Turnul Eiffel”, au scris aceștia referindu-se la o acțiune care a avut loc la 1 iunie, când cinci sicrie au fost descoperite lângă Turnul Eiffel. Sicriele în mărime naturală erau înfășurate în drapele franceze și aveau inscripția „Soldați francezi uciși în Ucraina”.

Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

Anchetatorii au stabilit o legătură directă cu o altă acțiune – apariția unor șabloane reprezentând mâini roșii pe memorialul Shoah, ceea ce a stârnit suspiciuni de ingerință străină.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.