StiripesursePoliticăReacțiile politicienilor din toată lumea, cu privire la evoluţiile democratice din...

Reacțiile politicienilor din toată lumea, cu privire la evoluţiile democratice din Republica Moldova

Publicat:

Reacțiile politicienilor din toată lumea, cu privire la evoluţiile democratice din Republica Moldova

Politicienii din toată lumea au stat cu ochii pe evoluţiile democratice din Republica Moldova. De la Casa Albă s-a transmis că Moscova nu a reuşit să submineze alegerile din Republica Moldova, chiar dacă a lucrat în acest sens. Și şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, salută rezultatele referendumului pro-european și condamnă tentativele Moscovei de a submina procesul electoral.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Sercuritatea Naţională de la Casa Albă a salutat votul pozitiv de la referendum. El a calificat rezultatele ca pe un pas înainte pe calea integrării europene a ţării, potrivit tvrmoldova.md.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

JOHN KIRBY, purtător de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă: “Democraţia este solidă în Republica Moldova, la fel ca voinţa poporului moldovean de a progresa spre integrarea europeană. Așa cum am avertizat săptămâna trecută, Rusia a lucrat activ pentru a submina alegerile din Republica Moldova și integrarea ei europeană. În ultimele câteva luni, Moscova a alocat milioane de dolari pentru aceste eforturi. Rusia nu a reușit… Statele Unite rămân un partener mândru al Moldovei și vom continua să fim alături în eforturile ei de a-și proteja în continuare democrația și de a atinge aspirațiile poporului moldovean.”

Și şeful diplomației europene, Josep Borrell, a declarat că procesul electoral a fost un success iar sprijinul oferit republicii moldova nu se va opri.


JOSEP BORRELL, Înaltul Reprezentant al Comisiei Europene: “Autoritățile moldovenești au desfășurat cu succes alegeri și un referendum constituțional, în ciuda faptului că s-au confruntat cu un război hibrid din partea Rusiei și a împuterniciților săi. Ne angajăm să sprijinim în continuare reziliența, securitatea și democrația Moldovei pe drumul său către aderarea la UE.”

Iar europarlamentarul Siegfried Mureşan a transmis un mesaj video în care susţine că rezultatele referendumului demonstrează că eforturile Moscovei s-au dovedit a fi un eşec.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

SIEGFRIED MUREŞAN europarlamentar, România: „În ciuda Federaţiei Ruse active, agresive, implicate, care a încercat să ţină Republica Moldova pe loc, voi cetăţenii Republicii Moldova aţi demnostrat din nou că sunteţi hotărâţi, organizaţi că doriţi un viitor european al ţării. Că doriţi o Moldovă liberă, puternică, care să decidă singură şi aţi reuşit.”

Comisia Europeană a declarat că referendumul din Republica Moldova a avut loc pe fondul unor ingerinţe fără precedent ale Federaţiei Ruse. De cealaltă parte, Kremlinul a pus la îndoială corectitudinea desfăşurării scrutinului, exprimându-şi nedumerirea faţă de diferenţa dintre voturile oferite pentru Maia Sandu şi cele acordate pentru integrarea europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.