Rebelii houthi din Yemen ameninţă să lanseze noi atacuri împotriva ‘regimului saudit’: ‘Noi avem braţul lung şi el poate ajunge oriunde, oricând’

Publicat:

Rebelii houthi din Yemen au ameninţat luni să lanseze noi atacuri împotriva Arabiei Saudite, după ce au revendicat atacuri devastatoare sâmbătă împotriva unor instalaţii petroliere saudite, relatează AFP, potrivit news.ro .

”Noi avem braţul lung şi el poate ajunge oriunde, oricând”, a a declarat un purtător de cuvânt militar, Yahiya Saree, adresându-se ”regimului saudit”.


Citește și : Irakul îl asigură pe Pompeo că teritoriul său nu a fost utilizat pentru a ataca instalaţii petroliere saudite

El a îndemnat Riadul ”să-şi revizuiască calculele şi să pună capăt agresiunii sale şi blocadei sale impuse Yemenului”.

Purtătorul de cuvânt, citat de televiziunea Al-Massirah, controlată de către rebeli, a cerut companiilor şi cetăţenilor străini să evite restul instalaţiilor petroliere saudite, care află, a ameninţat el, ”în vizorul” huthi.

Infrastructura energetică saudită a mai fost vizată, de la începutul intervenţiei Riadului la conducerea unei coaliţii armate împotriva rebelilor în Yemenul vecin, şi anume în mai şi august.

Însă atacurile de sâmbătă – contra instalaţiei de la Abqaiq şi zăcământului de la Khurais, în estul Arabiei Saudite – sunt de altă anvergură. Ele au antrenat o reducere la jumătate a producţiei saudite, de 5,7 milioane de barili pe zi, reprezentând 6% din aprovizionarea mondială.

Huthi, susţinuţi de Iran, au revendicat aceste atacuri.

Însă secretarul de Stat american Mike Pompeo a apreciat că nu există vreo probă care să arate că acest ”atac fără precedent împotriva aprovizionării energetice mondiale” a fost comis din Yemen.

Citește și : Coreea de Nord afirmă că discuţiile diplomatice cu SUA ar putea fi reluate în ‘câteva săptămâni’

Statele Unite acuză Iranul că se află la originea acestor atacuri.

Însă Teheranul a respins aceste acuzaţii ca ”iraţionale” şi ”de neînţeles”, prin vocea purtătorului de cuvânt al Ministerului iranian de Externe Abbas Moussavi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.