Rebelii houthi din Yemen susţin că au lovit cu o dronă un aeroport saudit

Publicat:

Rebelii houthi din Yemen susţinuţi de Iran au anunţat că au lansat un atac cu dronă asupra unei baterii de rachete Patriot de pe aeroportul saudit Najran, din apropierea frontierei cu Yemenul, a anunţat joi postul de televiziune al grupării Al-Masirah TV, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Rebelii houthi, care l-au înlăturat de la putere pe preşedintele yemenit susţinut de saudiţi în 2014, au intensificat în ultimele zece zile atacurile cu rachete şi drone asupra teritoriului saudit, folosind tactici care s-au redus considerabil în amploare de la sfârşitul anului trecut, în contextul eforturilor de pace conduse de ONU.


Citește și : Germania ia atitudine faţă de situaţia drepturilor omului din Hong Kong

Ei au revendicat responsabilitatea pentru atacul cu dronă de săptămâna trecută asupra unor active petroliere din Arabia Saudită, iar duminică au anunţat că vor ataca 300 de ţinte militare vitale din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Yemen.

Este cea de a treia tentativă de a lovi Najran într-o săptămână, potrivit informaţiilor furnizate de Arabia Saudită şi houthi.

Ultimele ostilităţi coincid cu tensiunile în creştere între Iran şi statele arabe aliate SUA şi intervin într-un moment sensibil, în care un acord de pace susţinut de ONU este implementat în principalul port din Yemen, Hodeidah.

Arabia Saudită nu a confirmat atacul cu dronă al rebelilor houthi de joi. Televiziunea Al Masirah nu a precizat ce pagube a provocat atacul.

Citește și : Londra respinge zvonurile privind demisia premierului: Theresa May va fi cea care-l va întâmpina pe Trump!

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.