StiripesurseSocialRecean despre situația din Boldurești: „Este o tragedie...”

Recean despre situația din Boldurești: „Este o tragedie…”

Publicat:

Șeful Executivului a calificat drept „tragedie” situația din comuna Boldurești, unde fostul primar – Nicanor Ciochină, cercetat pentru moartea unui copil pe care l-ar fi tamponat cu mașina, a devenit din nou primar în urma alegerilor locale noi.

Citește și: Parlicov nu exclude o reducere a tarifelor la energia electrică în preajma parlamentarelor

„Este o tragedie ceea ce s-a întâmplat la Boldurești și faptul că acel individ a omorât copilul. Este un lucru regretabil că justiția nu a întreprins măsurile necesare imediat, dar am încredere că atât procurorii, cât și judecătorii îi vor trage la răspundere pe cei vinovați, inclusiv pe cei care nu și-au îndeplinit obligațiile până acum și au lăsat acest lucru să se întâmple”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean pentru JurnalTV.

Precizăm că, în februarie trecut, primarul de Boldurești a fost reținut. El este învinuit de faptul că ar fi tamponat un copil de 14 ani și l-ar fi lăsat să moară pe marginea drumului. Mai mult, ulterior, cu ajutorul unui complice, ar fi încercat să șteargă urmele accidentului. După mai multe ședințe de judecată, fără niciun rezultat, Ciochină a fost eliberat din arest preventiv. Între timp, mandatul de primar i-a fost retras, iar la Boldurești au fost anunțate alegeri locale noi.

În urma scrutinului, Ciochină a fost reales de majoritatea sătenilor în fruntea satului.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 14 mii de persoane și-au găsit un loc de muncă cu sprijinul ANOFM, de la începutul anului

Peste 14 mii de persoane au fost plasate în câmpul muncii, de la începutul anului curent, prin intermediul subdiviziunilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru...

A patra dronă în 4 zile în România. Două F-16 au decolat, dar ținta s-a întors în Ucraina

Pentru a patra zi consecutiv, o dronă a declanșat alertă la granița României. Două avioane F-16 au decolat luni dimineață după detectarea unei ținte...

CNA, după perchezițiile la MOLDATSA: trei arestați, prejudiciu de peste 14,5 milioane de lei, sechestre pe bunuri și criptomonede de peste 4,6 milioane

Centrul Național Anticorupție (CNA) prezintă principalele acțiuni întreprinse în săptămâna precedentă în domeniul combaterii și prevenirii corupției, precum și în cel al recuperării bunurilor...

Universitățile din Moldova dau startul admiterii pentru anul de studii 2026–2027

Admiterea în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova începe pe 27 iulie, iar candidații își vor putea depune dosarele online, prin platforma eadmitere.gov.md....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.