StiripesurseȘtirile zileiRecep Tayyip Erdogan l-a acuzat pe Donald Trump că are o...

Recep Tayyip Erdogan l-a acuzat pe Donald Trump că are o ‘mentalitate sionistă’ privind Ierusalimul

Publicat:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a acuzat miercuri pe omologul său american Donald Trump că are o ‘mentalitate sionistă’, după recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a statului Israel, relatează AFP, conform agerpres .

‘Adevăratul proprietar al acestor pământuri este Palestina. Donald Trump vrea ca toate acestea să fie ale Israelului. Este produsul evanghelismului şi al unei mentalităţi sioniste’, a declarat Erdogan, la sfârşitul unui summit extraordinar al Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI) organizat la Istanbul.

‘Soarta Ierusalimului nu poate fi lăsată în mâinile unei ţări însetate de sânge, care îşi extinde frontierele ucigând cu sălbăticie copii, civili şi femei’, a adăugat el.

Erdogan a afirmat totodată că Statele Unite nu mai pot fi un mediator în eforturile de a se pune capăt conflictului israeliano-palestinian după decizia Washingtonului de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, relatează Reuters.

Citește și : Emmanuel Macron a declarat că războiul împotriva jihadiştilor este ”în toi” în Sahel


‘De acum înainte, nu mai poate fi vorba ca Statele Unite să mai fie un mediator între Israel şi Palestina, acea perioadă s-a încheiat’, a spus preşedintele turc.

‘Trebuie să discutăm cine va fi mediator de acum înainte. Această chestiune trebuie discutată şi la Naţiunile Unite’, a subliniat Erdogan.

Lideri musulmani, reuniţi în cadrul summitului extraordinar al OCI la Istanbul, au adresat un apel comunităţii internaţionale de a recunoaşte Ierusalimul de Est drept capitala unui stat palestinian. Potrivit unor surse, peste douăzeci de lideri au participat la summitul de la Istanbul şi, în total, 56 de ţări au fost reprezentate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ungaria pune ‘beţe-n roate’ la aderarea ţării noastre la UE

Ungaria a blocat, pentru a doua oară, aprobarea rezultatelor procesului de screening pentru clusterele 2 și 3 de negocieri ale Republicii Moldova și Ucrainei...

Apar noi detalii despre perchezițiile CNA la MoldATSA: Trei persoane au fost reținute!

Centrul Național Anticorupție vine cu detalii în cazul perchezițiilor din această dimineață desfășurate la mai mulți angajați din cadrul întreprinderii de stat „MoldATSA”. În...

Prejudicii de peste 3 milioane de lei într-o presupusă schemă imobiliară

Un bărbat de 44 de ani din Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie...

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.